Kilogramul cântărește mai puțin. De ce s-a modificat unitatea de măsură

Nici kilogramul nu mai este ce a fost odată. Este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă, care au decis să redefinească unitatea de măsură care stă la baza lumii în care trăim. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla mai repede decât aţi crede, adică în această toamnă. 



Kilogramul pare să fi scăzut în greutate. Poată că sună a glumă, dar nu este. Kilogramul este singura unitate fundamentală de măsură definită cu ajutorul unui obiect fizic. 

"Aceasta este o replică a unui prototip naţional de kilogram şi a accesoriilor pe care BIPM (Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi - n.r.) le-a furnizat ţărilor.", spune Richard David, consultant al Biroului Internaţional de Măsuri şi Greutăţi


Standardul original al kilogranului - un cilindru de platină şi iridiu de 39 de milimetri înălţime, folosit din 1889 - este ţinut într-un seif subteran cu trei chei, în vid, sub trei clopote de sticlă. 


"Unul dintre motive este că acest obiect este unic. Adică toată lumea a convenit că masa sa este de un kilogram.", mai spune consultantul.


Al doilea motiv pentru mediul controlat şi securitatea strictă este pentru ca nimic să nu îi afecteze proprietăţile. Cu toate acestea, cilindrul a pierdut în aproximativ un secol circa 45 de micrograme - echivalentul unui fir de nisip. Stabilitatea kilogramului este crucială, deoarece el formează baza din care multe alte unităţi de măsură derivă. În aceste condiţii, oamenii de ştiinţă au decis să îl redefinească, la reuniunea ce va avea loc în toamnă, la Paris. Iar una dintre soluţii ar putea veni de la un obiect neaşteptat - cel mai rotund obiect din lume. 

Este vorba despre un glob din silicon, cu greutatea de un kilogram, creat în Australia. Oamenii de ştiinţă pot calcula cu exactitate numărul de atomi din sferă, număr ce ar putea servi la definirea kilogramului. O dată ce numărul a fost măsurat, iar valoarea devine standard, nu mai contează dacă sfera se modifică. Aceasta este numai una dintre variantele analizate în noiembrie. În același timp vor fi redefinite și alte unități de măsură, precum kelvinul sau amperul. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?