Președintele Comisiei UE amenință cu sancțiuni toate statele în care statul de drept e amenințat

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, s-a declarat foarte îngrijorat în legătură cu evoluţiile din unele state membre în ceea ce priveşte statul de drept, adăugând că sancţiunile incluse în Articolul 7 din Carta UE ar trebui impuse în cazul în care statul de drept este ameninţat.



Jean Claude Juncker a mai afirmat în discursul privind "Starea Uniunii" că "trebuie să fie respectate hotărârile Curţii de Justiţie şi puse în aplicare. Acest lucru este vital. Uniunea Europeană este o comunitate de drept. Respectarea statului de drept şi respectarea deciziilor Curţii nu sunt opţionale", notează Mediafax.

"Articolul 7 trebuie aplicat ori de câte ori statul de drept este ameninţat", a declarat Juncker, salutând acţiunile în acest sens ale lui prim vicepreşedintelui Frans Timmermans, despre care a afirmat că face o treabă remarcabilă privind apărarea statului de drept.

Juncker a subliniat şi necesitatea unei prese libere şi apărării jurnaliştilor.

"Discuţiile aprinse între guverne şi instituţii devin din ce în ce mai comune. Tonul nu este numai îngrijorător atunci când vine vorba de discursul politic. (...) unii încearcă să blocheze cu totul dezbaterea vizând mass-media şi jurnaliştii (...) Prea mulţi jurnalişti sunt atacaţi, intimidaţi şi ucişi", a declarat şeful Comisiei Europene,

"Europa trebuie să fie mereu un loc unde libertatea presei este posibilă", a declarat Juncker.

"Trebuie să facem mai mult pentru a ne proteja democraţia noastră şi agenţii acesteia - jurnaliştii noştri", a completat oficialul european.

Discursul lui JUncker se înscrie în perspectiva alegerilor euro alegerilor europene de anul viitor. Dar și în contextul dezbaterii referitoare la viitorul UE cu 27 de state membre. Este așteptată și prezentarea unor etape pentru construirea unei Uniuni mai unite, mai puternice și mai democratice.

Discursul privind starea Uniunii prezintă realizările din anul anterior și prioritățile pentru anul ce urmează. Președintele schițează și modul cum va aborda Comisia cele mai mari provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?