Judecător la Curtea de Apel Constanța: Presiunile asupra magistraților sunt tot mai numeroase

 

Judecătorul Ciprian Coadă, judecător (Curtea de Apel Constanța) trage un semnal de alarmă, într-un interviu și afirmă că presiunile asupra magistraților sunt tot mai numeroase și că ”linia roșie” în justiție a fost demult depășită. 

Magistratul constănțean mai declară, într-un interviu pentru Info-sud-est.ro că recursul compensatoriu a acționat ca o grațiere mascată iar eliberarea deținuților înainte de termen încurajează săvârșirea de fapte penale. Judecătorul critică și activitatea secției speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați, afirmând că este ”greu de crezut că actele de hărţuire ale unor colegi judecători şi procurori nu se vor accentua”, scrie G4media.ro 

Cele mai importante declarații

  • Și din perspectiva corpului judecătorilor ”linia roşie” a fost demult depăşită/ Convingerea multora dintre noi este că ne îndreptăm spre o direcţie greşită, pe care alţi actori o impun;
  • Nu putem vorbi de o independenţă reală a puterii judecătoreşti, în condiţiile în care derapajele sau presiunile venite din partea altor puteri ale statului sau a diferiţilor actori de pe scena publică rămân nesancţionate
  • În cazul judecătorilor, greutatea deciziilor este cu atât mai împovărătoare cu cât presiunile de orice tip sunt din ce în ce mai numeroase, iar mecanismele de protecţie lipsesc aproape cu desăvârşire;
  • Despre recursul compensatoriu: A acţionat ca o veritabilă lege de graţiere mascată/ Faptele de natură penală sunt încurajate fără ca pentru această situaţie cineva să poarte vreo răspundere;
  • Despre protocoalele dintre SRI-parchete: Discuţia legată de aceste protocoale este similară celei referitoare la soarta arhivei fostului Serviciu de Informaţii din cadrul Ministerului Justiţiei (SIPA)/ Aceste mecanisme de informare sunt aplicate în multe alte state, în diferite domenii de activitate, acest gen de instrumente fiind utilizate şi în relaţia dintre SRI şi alte instituţii din ţara noastră, fără ca ele să comporte până în prezent aspecte de nelegalitate care să fi fost contestate în instanţa de contencios administrativ;
  • Despre cazul DNA Oradea: Deşi astfel de înregistrări au fost realizate în condiţii incerte, ele sunt difuzate publicului larg şi prezentate cu deosebită largheţe, astfel încât să pară credibile, deşi nu sunt realizate pe cale oficială. În timp ce aceleaşi mijloace de probă autorizate de către judecător sunt contestate doar pentru faptul că, din motive pur logistice, ele au fost realizate în baza unor protocoale de colaborare între Ministerul Public şi alte organe specializate ale statului;
  • Despre secția specială de investigare a magistraților: Nu era nevoie de o astfel de secţie, pentru că numărul faptelor de natură penală comise până în prezent de magistraţi este extrem de mic pentru a justifica o asemenea măsură/ Percepţia de politizare a unei astfel de structuri are la bază recentele iniţiative legislative sau, în opinia unora, legăturile cu trecutul sau cele de ordin personal ale unor magistraţi;
  • Greu de crezut că actele de hărţuire ale unor colegi judecători şi procurori nu se vor accentua;
  • Capacitatea organelor judiciare şi a celor cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei publice de a răspunde unor provocări de actualitate este în regres, din cauza unor intervenţii legislative concertate şi a unor măsuri menite să le slăbească forţa de reacţie;
  • Magistraţii sunt primii obligaţi a explica legile pe înţelesul tuturor, a atrage atenţia asupra pericolelor care ameninţă statul de drept şi a acţiona cu fermitate împotriva oricăror derapaje care ar pune în pericol societatea în ansamblu;
  • Nu putem avea pretenţia ca justiţia să funcţioneze la parametri normali, câtă vreme doar anumite voci se fac auzite, iar probleme reale ale justiţiei, deşi cunoscute de mulţi dintre actorii sociali, nu sunt sesizate public şi de cei din interior;
  • Despre magistrații aflați la începutul carierei: Să nu le fie teamă! Să îşi manifeste curajul ori de câte ori li se iveşte ocazia.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?