Județele în care elevii nu vor merge la școală vineri

Vineri, 19 ianuarie 2018, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile școlare vor fi suspendate în 30 de unități școlare din 4 județe: Galați (3), Iași (8), Prahova (1) și Tulcea (18). 



UPDATE. 19.30 Informațiile au fost transmise de inspectoratele școlare județene și pot suferi modificări în funcție de evoluția vremii.

Orele de curs vor fi recuperate pe parcursul semestrului I al anului școlar 2017-2018, conform graficului stabilit de fiecare unitate de învățământ și aprobat de inspectoratele școlare județene.

 

Cele 18 unităţi de învăţământ se află în localităţile Nalbant, Nufăru, Valea Nucarilor, CA Rosetti, Beştepe, Ceatalchioi, Murighiol, Mahmudia, Sulina, Frecăţei, Chilia, Sarichioi, Stejaru, Babadag, Valea Teilor, M. Kogălniceanu, Hamcearca şi în municipiul Tulcea.

Potrivit sursei, doar elevii din ciclul primar şi preşcolar care învaţă la Colegiul agricol "Nicolae Cornăţeanu" nu vor participa vineri la cursuri, cei din ciclul gimnazial şi liceal urmând să se prezinte la ore.

Din cauza condiţiilor meteorologice, în 26 de unităţi de învăţământ din judeţ elevii şi profesorii nu au putut ajunge joi la ore, cursurile din 10 unităţi şcolare au fost suspendate, iar cele din alte cinci au fost modificate, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?