Câteva clarificări privind originea acestei sărbători provenite de la germani ar fi că, până în secolul al XVI-lea culoarea liturgică a zilei era verde, ulterior aceasta s-a schimbat în alb. Denumirea vine de la termenul “greinen” din germana literară veche care înseamnă a plânge, a se tângui, cuvânt folosit încă din secolul al XII-lea. Dacă este însă vorba de plângerea patimilor şi a răstignirii lui Isus sau doar plângerea propriilor păcate, nu se ştie foarte clar. În Joia Verde erau reprimiţi în comunitate, în cadrul unei liturghii solemne, credincioşii rătăciţi după ce aceştia şi-au plâns păcatele. Faptul că în această zi se mănâncă legume şi plante verzi, are legătură cu trezirea naturii, din această perioadă a anului, prin înverzirea plantelor. Independent de motivaţia religioasă, verdele este culoarea speranţei, iar Joia Verde nu este marcată numai la germani, ea are semnificaţii multiple şi în limba latină, unul dintre termeni ar fi “dies viridium”. În ritul ortodox Joia Verde vine de la verdeaţa cu care se împodobesc altarele şi drumul pe care îl parcurge procesiunea de Paşti.
În Joia Verde sau Joia Mare cum este cunoscută de majoritatea, gospodinele din unele zone ale ţării, pregătesc meniuri din verdeţuri de primăvară, precum: lobodă, dragavei, leurdă, salată, spanac sau urzici.
Urzicile şi spanacul cresc aproape peste tot, nu sunt plante pretenţioase şi poate de cele mai multe ori nu le dăm importanţa pe care o merită. Însă au beneficii uluitoare atât pentru sănătate, cât şi pentru frumuseţe.
Sursa: radioresita.ro
