Jean-Claude Juncker revendică victoria PPE în alegeri şi preşedinţia Comisiei Europene

 
Jean Claude Junker
Jean Claude Junker

Partidul Popular European pare să fie câştigătorul alegerilor europarlamentare. 

Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter, relatează AFP.

"Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene", a scris Juncker.

PPE, din care fac parte formaţiuni ca UMP din Franţa, CDU din Germania sau Partidul Popular din Spania, şi-a propus să devanseze cu cel puţin 20 de mandate grupul socialiştilor europeni.

"Tendinţa este foarte pozitivă pentru PPE", a declarat preşedintele partidului, francezul Joseph Daul. PPE a fost primul partid în Parlamentul European în exerciţiu şi-i devansa pe socialişti cu 80 de mandate.

Pentru prima dată, şefii de stat şi de Guvern urmează să ţină cont de rezultatul alegerilor europene în desemnarea viitorului preşedinte CE. Actuala Comisie este prezidată, de zece ani, de către conservatorul portughez José Manuel Barroso.
Candidatul socialiştilor este germanul Martin Schulz.

Rata participării în alegerile europene a fost de 43,11% la nivelul UE, potrivit estimărilor publicate duminică seara de către Parlamentul European (PE), relatează AFP.

Este vorba despre o rată a participării care a rămas stabilă în raport cu cea din 2009, când a atins cel mai slab nivel istoric, de 43%.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?