Cele 11 universități, care însumează un număr impresionant de studenți - 100.000, fac din Cluj-Napoca cel mai mare oraș universitar dintre București și Budapesta. Studenții și mediul academic reprezintă pentru Cluj un avantaj foarte puternic uzitat, precum și un motor social și economic atât pentru județ, cât și pentru regiune.
La orice întâlnire de rang înalt sau vizită economică, autoritățile clujene, indiferent de culoarea lor politică, amintesc cu mândrie de existența la Cluj-Napoca a unui număr extrem de mare de universități, facultăți și studenți cu o pregătire profesională înaltă, cel puțin în anumite domenii.
Învățământul universitar clujean are rădăcini de sute de ani, demne de un vechi oraș european. În 1581, principele Transilvaniei Ștefan Báthory a emis la Vilna (Vilnius, azi în Lituania) diploma de fondare a "Colegiului Iezuit din Cluj", care avea rang de academie.
Colegiul a primit clădiri și teren în interiorul zidurilor orașului medieval, adică "intra muros", ceea ce îl situa în plin centru al comunității orașului, lucru destul de important pentru vizibilitatea și accesibilitatea sa. Primul rector al colegiului a fost călugărul iezuit de origine poloneză Jacobus Wujek (Vangrovitius). În 1585 aici studiau 230 de elevi, împărțiți în șase clase, iar limba de predare și învățare era latina.
Din 1581, an inscripționat și pe emblema Universității Babeș-Bolyai (UBB), care este "moștenitoarea" vechiului Colegiu Iezuit, vor mai trece sute de ani până când Transilvania va putea avea un învățământ universitar în limba română.
După vreo două sute de ani, între 1774-1775, Colegiul Iezuit trece în administrarea unui alt ordin catolic, cel al Piariștilor, iar noua școală superioară va primi, pentru o scurtă perioadă, titulatura de Universitas. În structura acesteia existau catedre de Filosofie, Drept, Medicină și Teologie.
În toamna anului 1872, parlamentul maghiar adoptă o lege prin care se înființează Universitatea din Cluj (cu predare în limba maghiară). Au fost create patru facultăți distincte: Facultatea de Drept și Științe de Stat; Facultatea de Medicină; Facultatea de Filozofie, Litere și Istorie; Facultatea de Matematică și Științe Naturale. Facultățile erau egale între ele și se bucurau de autonomie internă. Primul rector a fost profesorul Áron Berde de la Facultatea de Drept, specialist în economie și finanțe. În primul semestru au fost înscriși la universitatea clujeană 258 de studenți.
Universitatea avea, însă, nevoie și de un sediu, care se construiește pe o perioadă de 9 ani, din 1893 până în 1902. În răstimpul scurs de la înființarea ei, în 1872, și până în anul 1919, când devine românească, la Universitatea din Cluj au studiat peste 40.000 de studenți, dintre care 2.635 români. Dintre marile personalitățile românești care au trecut în acei ani prin Universitatea din Cluj se numără Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Hațieganu (Medicină), George Coșbuc (Filosofie) sau Vasile Meruțiu (Științe Naturale).
UNIVERSITATE ROMÂNEASCĂ, după MAREA UNIRE DIN 1918
La numai un an după Marea Unire din 1918, Universitatea din Cluj devenea românească, o instituție de învățământ superior cu predare în limba română.
"Universitatea românească a apărut atât de repede după Marea Unire pentru că națiunea română din Transilvania era pregătită să aibă o asemenea instituție. Ideea unei universități naționale în limba română era mai veche. Încă de la 1848 Simion Bărnuțiu a spus în catedrala Blajului că întreaga națiune trebuie să își împreune eforturile și să întemeieze academie, universitate, școli superioare, licee. Deci, din punct de vedere al ideii și al necesității de a avea o instituție lucrurile erau pregătite de la începutul secolului al XIX-lea. Avram Iancu și-a donat întreaga avere pentru întemeierea unei Academii de Drept, a unei facultăți juridice în Transilvania. Evident că nu s-a putut face o asemenea universitate în limba română pentru că în 1872 s-a creat universitatea de stat în limba maghiară la Cluj, unde românilor li s-a permis să aibă o catedră de limbă română", spune Ioan Bolovan, specialist în istorie modernă și contemporană și profesor la Facultatea de Istorie a UBB.
Acesta a explicat că elitele românești ale vremii, care s-au format la această universitate în limba maghiară, erau pregătite pe toate domeniile să își unească eforturile și să pună bazele unei instituții de învățământ superior în limba română. Trebuia doar să vină momentul politic prielnic, adică acel moment care a apărut o dată cu unirea Transilvaniei cu România și în urma căruia a devenit posibilă dorința și posibilitatea înființării acestei universități.
ISTORIC: Anul 1919 a fost un unic și irepetabil în istoria Transilvaniei
Anul 1919 a fost un unic și irepetabil în istoria Transilvaniei și, mai ales, a Universității Babeș-Bolyai, consideră istoricul clujean, pentru că în urma Primului Război Mondial și a Marii Uniri toate forțele, fie ele politice, universitare sau de altă natură, au acționat unitar și coerent, pentru realizarea unui important vis al comunității românești transilvănene.
"Miracolul a fost cum a fost posibil ca în mai puțin de un an să pornească această universitate, atâta vreme cât profesorii maghiari au refuzat să depună jurământul de fidelitate față de statul român. Ei credeau că profesorii români nu vor putea să facă educație superioară și cercetare avansată și așa mai departe. A fost un an irepetabil pentru istoria românilor și maturitate politică și diplomatică și implicare și responsabilitate din partea elitelor și intelectuale și politice și administrative", a povestit profesorul Bolovan.
Profesorul s-a referit atât la elitele și oamenii politici din Transilvania, cât și la cei din București sau chiar Iași, unde existau deja universități românești. De altfel, profesorii bucureșteni au fost cei care au contribuit la ridicarea, atât de rapidă, a învățământului universitar clujean, la fel de mult ca cei ardeleni.
"Nu trebuie să neglijăm nici aportul pe care l-au avut cadrele didactice din vechiul Regat, care la apelul Consiliului dirigent al Transilvaniei, acel guvern provizoriu de după Alba Iulia, să vină și să dea o mână de ajutor. Deci, e adevărat că fără sprijinul lui Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Emil Racoviță, Victor Babeș și a altor universitari și oameni de știință celebri în mediul universitar și în toată Europa, întemeierea atât de rapidă nu ar fi fost posibilă. S-ar fi întemeiat în câțiva ani această universitate românească în Transilvania exclusiv prin contribuția elitelor românești din această provincie, dar explicația că s-a făcut atât de repede este parțial justificată și prin implicarea directă a celor pe care i-am menționat", a mai spus profesorul Bolovan.
Unul dintre cei care a propus statute și modele de organizare și a imaginat cum să funcționeze universitatea românească de la Cluj a fost Vasile Pârvan. Unii dintre profesori au predat la universitatea românească de la Cluj, alții au acceptat să vină doar să conducă institute de cercetare, deoarece organizarea Universității de la Cluj s-a făcut după un model occidental avansat, cu catedre pentru predare și cu institute de cercetare unde să se formeze și viitorii specialiști.
"Deci, modelul acesta al Universității din Cluj, puțin diferit de modelul celor din Iași și București a fost posibil de pus în practică și cu aportul intelectualilor din vechiul Regat. S-a avut în vedere și modelul celor două universități mari de la Iași (1860) și București (1864), dar în același timp s-a venit și cu partea aceasta de organizare specifică universităților europene. A fost o construcție nouă, care a luat ce a fost bun din experiența celor două universități românești, dar și din ce se vedea că există în Europa. A fost un moment de entuziasm și de eliberare de energii creatoare ale intelectualilor din Transilvania, mulți dintre ei educați la universitățile din Monarhie și a celor din vechiul Regat", a spus profesorul Bolovan.
Învățământ superior românesc în Transilvania, înainte de 1919, exista doar prin catedra de limba română la Universitatea din Cluj (1872) și o altă catedră de istoria limbii și literaturii române (din 1863) la Universitatea din Budapesta.
