Ionel Arsene, pe Facebook, după ce a scăpat de cătuşe: "Părinţii mei dragi, iertaţi-mă..!"

Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, a postat pe pagina sa de Facebook un scurt text, imediat cum a scăpar de arestul de 24 de ore. Acesta le transmite fiului, soţiei, părinţilor şi prietenilor să îl ierte pentru că au fost nevoiţi să treacă prin acest episod. ARSENE a mai scrie că va demonstra în instanță datele cu privire la nevinovăţia sa, şi mai ales rămâne în funcţia de şef al CJ.



Iată postarea lui ARSENE: 

"Alex, Gabi, părinții mei dragi, prietenii mei iertați-mă că ați fost nevoiți să treceți prin asta! Vă mulțumesc că ați crezut în mine chiar dacă situația, sunt convins, v-a fost prezentată deformat. Au fost multe speculații, multe interpretări care s-au făcut cu privire la dosarul de care sunt vizat. Nu voi sta acum să le demontez, ci voi lăsa justiția să arate adevărul. Am încredere în conduita magistraților, am încredere în capacitatea lor de a judeca cu celeritate acest caz. Nu voi face comentarii cu privire la dosar. Voi demonstra în instanță datele cu privire la nevinovăţia mea.

Vă asigur ca sunt demn de toată afecțiunea și încrederea pe care mi-ați arătat-o în aceste zile! Sunt absolut conștient de cât de grea este această situație și nu voi încerca nicio secundă să disimulez sau să minimalizez momentul dar vă asigur pe toți că vom merge mai departe, mai fermi și mai hotărați! Nu voi lasa ca cele întâmplate să-mi afecteze activitatea și voi munci în continuare cu același drag pentru Neamț și pentru România! Celor care sperau că prin această acțiune a procuraturii nu îmi voi continua activitatea de președinte al Consiliului Județean Neamț le transmit că nu voi renunța la exercitarea mandatului pe care nemțenii mi l-au încredințat. Avem treabă în perioada următoare, avem proiecte de implementat. Sunt sigur că voi toți îmi veți fi în continuare alături pentru a ne duce la bun sfârșit toate proiectele promise, deoarece încrederea oamenilor este cea mai de preț resursă pe care o putem avea! Dumnezeu să ne ajute"



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?