Ion Ţiriac, lovitură grea, prin care pierde mulţi bani

 
Ion Tiriac
Ion Tiriac

Ion Ţiriac a pierdut un contract important pe care-l avea cu FRF.



Federaţia Română de Fotbal a semnat, joi, cu un nou sponsor, Autoklass - o companie care se ocupă cu comercializarea şi service-ul pentru modelele Mercedez-Benz. Forul condus de Răzvan Burleanu a renunţat la înţelegerea cu Ţiriac Auto, companie de acelaşi profil cu Autoklass, conform telekomsport.ro

FRF va renunţa astfel la contractul cu Ţiriac Auto, firmă care până acum asigura automobilele pentru angajaţii FRF.

E un parteneriat care începe astăzi şi se derulează pe cel puţin patru ani de zile. Parteneriatul presupune sprijin logistic, dar şi financiar, două componente foarte importante pentru noi, mai ales că de la an la an ne-am asumat ca Federaţie să putem susţine cât mai mult performanţa sportivă”, a spus Burleanu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?