Ion Iliescu, mesaj CUTREMURĂTOR după moartea lui Andrei Alexandru

 

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, și soția acestuia, Nina Iliescu, sunt profund marcați de moartea lui Andrei Alexandru, fost membriu al PSD și prieten al familiei.



”A încetat din viață, după o suferință prelungită, ANDREI ALEXANDRU, consilier al președintelui Senatului României.

Membru al Partidului Social Democrat, Andrei Alexandru a fost o prezență activă în dezbaterile politice, permițându-și de-a lungul anilor chiar și poziții adeseori incomode și percepții nu totdeauna agreabile. Era o fire permanent neliniștită, dar activă în disputele de idei, pe teme politice la zi.


A lăsat în urmă o familie îndurerată, căreia i-a fost devotat.

Eu l-am apreciat întotdeauna pentru spiritul său combativ, pentru angajamentul său constant în disputele politice, pentru modestia sa în viața personală și în comportamentul civic.

Personal, am avut o relație apropiată cu Andrei Alexandru, apreciindu-i angajamentul politic și implicarea în disputele de idei. A fost, totodată, un apropiat al familiei noastre, manifestând o prietenie constantă, indiferent de împrejurări, lucru pe care l-am apreciat împreună.

Ne-a părăsit un prieten, pe care l-am prețuit și căruia îi vom păstra o caldă amintire.

Condoleanțe familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l odihnească” scrie Ion Iliescu pe blog.

Andrei Alexandru, fostul consilier al lui Nicolae Văcăroiu, a murit joi dimineață.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?