Ion Iliescu, în lacrimi, în dialogul cu jurnaliștii Le Figaro

 

Paul Cozighian, corespondent Le Figaro, a povestit în emisiunea lui Rareș Bogdan, Jocuri de putere, de la Realitatea TV, cum a decurs interviul cu Ion Iliescu, interviu ce a stârnit luni un adevărat scandal în România. Potrivit acestuia, fostul președinte român Ion Iliescu ar fi fost emoționat în timpul interviului când a vorbit despre perioada anilor '90.



Șeful meu Thierry Portes (n.r.: foto) și-a dorit foarte mult să facă un interviu cu președintele Ion Iliescu. El este un jurnalist de vârsta mea, are 56 de ani, iar toată cariera și-a desfășurat-o la Le Figaro. În tinerețe a debutat în politica internă și a fost responsabil pe zona Partidului Comunist Francez. Poate de aici are și preocuparea.

El mi-a spus că vrea să-i ia un interviu fostului președinte. M-am concentrat și m-am gândit că domnul Gelu Voican Voiculescu m-ar putea ajuta. Așa a și fost. El mi-a spus că domnul președinte a mai îmbătrânit și că n-ar vrea să aibă emoții suplimentare.

Interviul a avut loc pe 7 noiembrie 2018. Întâi am fost primiți într-o fel de anticameră foarte interesantă. Pe pereți erau cred că peste 40 de poze, înrămate separat, marea majoritate alb-negru, din toată cariera politică a domnului Iliescu. Pentru mine, ca om bătrân, a fost ceva extrem de impresionant. Am rămas... Am fost subjugat: să-l vezi pe Clinton, pe papa de la Vatican, pe Bush, pe președintele ONU, Dalai Lama... Erau foarte multe poze din periada CPUN. Președintele ne-a povestit aproape cu lacrimi în ochi de acea perioadă. Își aducea cu mare bucurie aminte cu faptul că a deschis o platformă pentru toate partidele și că dezbaterile erau televizate, la începutul anilor '90.

Președintele Iliescu purta o cămașă roșie, fără cravata, și era elegant. Era extrem de zâmbitor și am vorbit în limba franaceză. Înainte să începem interviul i-am spus că ne-am mai întâlnit, în timpul campaniei electorale. Cumva am încălzit atmosfera.

La sfârșitul interviului Thierry Portes l-a rugat pe domnul Iliescu să facă o fotografie”, a precizat Paul Cozighian la Realitatea TV.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Gheorghe
19 Dec 08:20
Cred ca demult nu mai stie ce vorbeste ! Daca se aplica articolul 8 al proclamatiei de la Timisoara care cerea să se interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate poate lucrurile erau altfel, nu mai eram ca dupa bombardament !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?