Ion Caramitru, acuzații grave la 29 de ani de la Revoluție: ”Am fost păcăliți cu toții”

 
Ion Caramitru
Ion Caramitru

Directorul Teatrului National, Ion Caramitru, face acuzații grave la aproape 3 decenii de la evenimentele din '89. Actorul, care a participat la Revolutie, susţine că la vârful Partidului Social Democrat s-au perindat 6 persoane care, în regimul comunist, au fost plătite de fosta securitate. Într-un interviu acordat Newsweek, Ion Caramitru a mai spus că evenimentele din decembrie 1989 au reprezentat o mare păcăleală pentru români.



Ion Caramitru a dezvăluit, pentru Newsweek, o discuţie pe care a purtat-o cu soţia lui Marin Sorescu, la două-trei zile după ce soţii Ceauşescu au fost executaţi. Aceasta i-a înmânat o listă primită de la contabila-şefă a Academiei Ştefan Gheorghiu, universitatea politică a fostului regim.

„Lista o am și acum, știu cine sunt. O bună parte dintre ei au fost membri ai PSD, lideri ai partidului. Ce să cred eu din această listă, dacă ei dădeau lecții la Ștefan Gheorghiu, dar nu luau leafa de acolo? Că o luau din altă parte, nu? Puteau să ia numai de la securitate, ca nu vîd din altă parte”, a spus Ion Caramitru.

Ion Caramitru a făcut şi o caracterizare tristă a evenimentelor din decembrie 1989.

”Eu am participat la o revoluție anticomunistă 100%, iar ei au participat la o schimbare de lider comunist cu alți lideri comuniști. Am fost păcăliți cu toții”, a spus acesta. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Petrescu Sorin
23 Dec 09:45
o prietena de-a lui nevasta-sa i-a dat o lista si i-a spus...... bai ma lasi cu sirop de asta de doi lei ..... iar ionel a concluzionat : "Leafa venea de la Securitate, nu din altă parte." pam pam , parca-i moise cu cele 10 porunci
Răspunde
0 0
Vizitator
23 Dec 09:41
o prietena de-a lui nevasta-sa i-a dat o lista si i-a spus...... bai ma lasi cu sirop de asta de doi lei ..... iar ionel a concluzionat : "Leafa venea de la Securitate, nu din altă parte." pam pam , parca-i moise cu cele 10 porunci
Răspunde
0 0
Mircea
23 Dec 08:46
Da am fost păcăliți! Am fost păcăliți inainte de revolutie ,când se făceau scenariile pentru Romania si se hotarau lucruri.Noi am fost doar un instrument în mână lor .Între timp ei au învățat ceva : să fure tot , si sa-si faca buncare unde biau sampanie după încă o furaciune de anvergura.Mi-am jurat in barba de atunci sa nu m-ai ies în stradă niciodată. SI ASA VOI FACE.
Răspunde
0 0
Domnul Cara,fiti atenti nu scorniti procurorii .
23 Dec 07:54
Dl Caramitru,nu vă puneti cu procuratura care cerceteaza evnimentele,e militara .Revoluția s-a făcut,in strada de Dl Dincă,Dan Iosif si dl Mărieși,la TV,dl Caaramitru,dl Dinescu si Breates,si la palat ,dl Brucan si evreii,care l-au propulsat pe dl Iliescu.Or,ca orice parchet de tinută,genocidul se comite de propaganda,inclusiv cea de la Televizor.Pe când veti da cu subsemnatul la invinuirea de crimă impotriva umanitatii sau genocid ?N sunt sigur ce a fost fapta dv,ca nu sunt procuror militar !
Răspunde
0 0
Gheorghe
23 Dec 05:06
Lasa ca ti-a priit Ioane, altfel erai in strada suparat pe viata mizerabila pe care o duci !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?