Iohannis o atacă pe Viorica Dăncilă chiar în mesajul de 8 Martie

 

Deşi transmite "gânduri de prețuire și respect tuturor femeilor din România", Klaus Iohannis lansează şi un atac la cabinetul Dăncilă, pe care îl acuză că ia măsuri economice nefericite.



Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 7 martie a.c., un mesaj în cadrul Galei „Women in Economy”, organizate de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin. Mesajul a fost prezentat de Cosmin Marinescu, consilier prezidențial - Departamentul Politici Economice și Sociale.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Domnule Președinte al Senatului României,

Excelențele voastre, Doamnelor și Domnilor Ambasadori,

Stimate doamne,

Stimați invitați,

Îmi face o deosebită plăcere să transmit 'La mulți ani!' femeilor de afaceri, în ajunul Zilei de 8 martie. Felicitări pentru contribuția semnificativă a dumneavoastră la dezvoltarea economică și socială a României!

Salut demersul Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin de a crea o platformă comună, de cooperare internațională a confederațiilor patronale, ca exemplu de bune practici în materie de armonizare a intereselor și promovare a mediului de afaceri.

Organizatorii trebuie încurajați și sprijiniți, atât în această inițiativă, cât și pentru eforturile constante care vizează participarea femeilor în afaceri, în societate sau cultură.

O economie performantă, flexibilă și competitivă trebuie să mobilizeze întreg talentul antreprenorial de care dispune societatea noastră. Avem nevoie de întreprinderi prospere, mari, mici și mijlocii, atât autohtone cât și străine. Indiferent de perspectiva din care privim lucrurile, economia noastră va prospera doar prin implicarea tuturor jucătorilor săi, iar femeile antreprenor știu foarte bine să lupte pentru succesul economic.

Doamnelor, dar și domnilor,

Antreprenoriatul feminin din întreaga lume continuă să facă progrese, iar România se aliniază, cu pași siguri, la tendințele globale.

Indicatorii privind inițiativa antreprenorială în rândul femeilor plasează țara noastră pe un loc bun în clasamentele internaționale de profil, dar există în mod cert suficient loc de îmbunătățire.

Statisticile vorbesc de la sine: prezența femeilor este din ce în ce mai vizibilă în domenii de activitate cu relevanță strategică. La finalul anului trecut circa 37% dintre asociații companiilor active și aproape 40% dintre titularii de PFA, întreprinderi individuale și familiale, erau femei.

Stimate doamne, stimați domni,

Trăim într-o perioadă dinamică, marcată de schimbări profunde. Tocmai de aceea avem încă multe de făcut, ca societate, pentru a depăși prejudecățile culturale de gen, dar și pentru a recunoaște potențialul economic esențial al încurajării și stimulării antreprenoriatului feminin.

Poate că nu o spunem suficient de des, dar, în Romania, femeile de afaceri sunt competitive, serioase, respectate și apreciate pentru ambiția, curajul și determinarea lor. Iar acest lucru este cu atât mai important dacă ne gândim că, de prea multe ori, succesul lor în afaceri trebuie să depășească și obstacolul suplimentar al prejudecăților de gen.

Cu atât mai mari sunt eforturile pentru a reuși, atunci când trebuie depășite și alte obstacole, generate tocmai de cei care ar trebui să asigure un mediu economic stabil și predictibil.

În acest context, fac din nou apel la coerență și responsabilitate din partea Guvernului. Progresele înregistrate de societatea românească riscă să fie anulate prin lipsa de predictibilitate și transparență a măsurilor fiscale promovate intempestiv și în contradicție cu realitățile economiei de piață!

În ultima perioadă, vedem cum Guvernul experimentează tot felul de așa-zise reforme și revoluții fiscale, ori după ureche, ori după modele discutabile. Se iau decizii în mod arbitrar, în spatele ușilor închise, cu ignorarea legii și a realităților economice.

Dezvoltarea unei țări nu poate avea loc atunci când relația dintre stat și mediul de afaceri se transformă într-o competiție neloială, un fel de joc cu sumă nulă. Avem nevoie de soluții de pe urma cărora câștigă toată lumea.

Am arătat de multe ori că României îi lipsește o viziune clară, inteligentă și pe termen lung asupra dezvoltării antreprenoriale. Avem nevoie de modele de creștere economică sănătoasă, bazate pe competitivitate și investiții, nu pe creșteri conjuncturale ale consumului, care se transferă în inflație și importuri.

România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste, fără susținere pe termen lung, care sfârșesc prin a adânci distorsiuni și dezechilibre deja existente.

În ceea ce mă privește, pot să vă asigur că voi rămâne și în continuare la fel de ferm în apărarea valorilor democrației, ale statului de drept și ale economiei de piață.

Stimate doamne,

Cu ocazia zilei de 8 martie, transmit gândurile mele de prețuire și respect tuturor femeilor din România, precum și întreaga mea considerație pentru eforturile pe care le faceți, atât în economie, cât și în familie și societate.

Vă doresc mult succes în tot ceea ce vă propuneți! Vă mulțumesc!”



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?