Iohannis și Kovesi, la ceremonia de la ambasada Franţei. Dragnea, absentul de serviciu

Este ziua Franței, iar Ambasada organizează, astăzi, o recepție cu acest prilej. La fel cum a procedat și de ziua SUA, Liviu Dragnea nu participă nici la acest eveniment. Singurul demnitar al statului care și-a anunțat prezenta este președintele Klaus Iohannis.



Anul acesta, Ziua Franței se desfășoară sub semnul Centenarului.

Liderii PSD – ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au boicotat evenimentul, deși au fost invitați, la fel cum au procedat şi în cazul recepţiei organizate de Ambasada SUA.

La eveniment participă, în schimb, fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general, Augustin Lazăr, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, fostul premier Adrian Năstase, liderul PNL, Ludovic Orban, dar şi fostul ministru de Externe Mircea Geoană.

De asemenea, sunt prezenţi şi mai mulţi ambasadori, printre care cel al Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm.

În discursul ei, ambasadoarea Franței a declarat "încurajăm toate eforturile ce vizează păstrarea și apărarea valorilor comune, printre care statul de drept și independența justiției ocupă un loc central". Și președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs, dar nu a făcut nicio trimitere la dispiutele interne.

Ambasadoarea Franței, mesaj ferm: Susținem statul de drept și independența justiției în România

Ziua naţională a Franţei celebrează două evenimente majore: începutul Revoluţiei Franceze şi Sărbătoarea Federaţiei.

Conform tradiţiei, la ora 10, preşedintele Franţei ajunge la Arcul de Triumf. E întâmpinat de şeful Statului Major al armatelor, trece trupele în revistă şi apoi merge pe Champs-Elysées pentru a asista la defilarea militară. Seara, Turnul Eiffel va fi luminat de un foc de artificii.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Francois
14 Jul 12:47
Ce sa caute Dragnea un țărănoi cu pămănt sub unghii netăiate la ziua Franței?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?