"Cine asculta acum discursul celor mai inflacarati potestatari cred ca se gandeste ca de maine in Romania vor aparea partidele ca ciupercile dupa ploaie, mai ales ca si legea a devenit foarte relaxata. Insa drumul unei inchegari de la cei trei membri fondatori pana la accesul in Parlament e lung si dificil. (...) Cati dintre voi sunteti dispusi ca aproape zi de zi dupa ce terminati munca sa va duceti nu acasa, la concert, restaurant sau biliard, ci intr-un sediu de partid pentru a va bate capul in jurul unui proiect? Sau sa o luati pe strazi ca sa faceti campanie om cu om, sa lipiti afise pe stalpi? Si nu numai pe strazile Bucurestiului, ci si in tara, ca sa creati structura noului partid, care nu iese singura din pamant", scrie Ioana Ene Dogioiu.
"Incercari de partide noi au mai fost. Dar cele cu adevarat curate, cele pornite chiar din idealuri ca acelea ale pietii, nu prelungiri ale unei televiziuni, divizie politica a unui serviciu sau mai stiu eu ce constructie artificiala, ma tem ca n-au avut cine stie ce succes. (...) Pana una alta, eu vad ca strada se goleste, spiritele se linistesc, activismul se stinge si suntem la un pas sa o luam de la capat, cu fix acelasi Parlament, adica fix aceeasi gasca la butoane. Cred, asadar, ca in loc sa ne concentram energia pe cai verzi pe pereti, care sa mai si potenteze eventuale noi experimente de laborator, ar trebui sa abordam realist o stare de fapt:
1. Democratie parlamentara fara partide nu se poate.
2. Nu partidele de acum, ca structuri, reprezinta problema, ci gastile care le-au acaparat. Pe fortarea debarcarii trebuie concentrat efortul, nu pe distrugerea structurilor foarte greu de construit. Ca sa scoti sobolanii din casa nu ii dai foc, ci o deratizezi.
3. Efortul societatii civile trebuie sa vizeze asadar renovarea "caselor" deja ridicate, deja dotate, care trebuie insa ocupate de oameni noi, unii deja acolo, dar tinuti prin debarale.
4. Atentie la tot ce apare miraculos peste noapte, ca solutie servita salvator. Nu exista minuni, exista doar manipulari si idealuri confiscate!". concluzionează Ioana Ene Dogioiu. Întreg editorialul, AICI
