Iniţiatorul legii pentru pensiile speciale, declaraţii halucinante: Retrag semnătura, dar tot votez!

Corneliu Olar, principalu iniţiator al noului proiect pentru pensiile speciale, a avut o declaraţie de presă de-a dreptul halucinantă. Astfel, acesta a spus că îşi retrage semnătura de pe proiect, după ce a fost sunat de către colegii din partid. Pe de altă parte, acesta a mai spus că atunci când proiectul va ajunge la vot, tot va vota, cu orice risc, întrucât el susţine aleşii locali.



Olar a mai dat şi o justificare, spunând că de multe ori, parlamentarii votează după cum îi duce capul:

"Eu votez, nu ştiu dacă mă opun partidului, dar votez. Imi exprim solidaritatea fata de alesii locali, prin vot, cu orice risc. Sunt intr-un partid politic care doreste majorarea pensiilor mici, inclusive cele ale alesilor. Să nu credeti ca parlamentarii nostri nu voteza de multe ori cum ii duce capul", a spus Corneliu Olar. 

Corneliu Olar, deputat PNL, a declarat marţi că şi-a retras, împreună cu colegii săi, semnătura de pe proiectul privind pensiile speciale pentru aleşii locali, dar cu toate acestea îşi va asuma orice risc şi va vota "pentru" în plen. "Ca deputat voi vota <>, chiar dacă contravine cererii partidului, nu mă lasă sufletul să fiu împotriva aleşilor locali. Mi-am retras semnătura ca să fiu în acord cu decizia Biroului Executiv PNL", a declarat Corneliu Olar, deputat PNL.

Deputatul spune că un primar cu cinci mandate ar avea un venit de 1.403 lei pe lună şi „lucrează în interesul cetăţeanului”. „După cinci mandate, 1.403 lei pe lună. Având în vedere că primarul sau alesul local lucrează în interesul cetăţeanului. Li s-au mărit indemnizaţiile, dar nu se ia în calcul punctul de pensie, pentru că el nu are un salariu, el are o indemnizaţie. De ce credeţi dumneavoastră că un primar, după 5-6 mandate, ia 1.403 lei? Pentru că legea nu este corectă”, a continuat acesta

 Întrebat de ce a depus acest proiect de lege, în condiţiile în CCR a declarat de două ori ca fiind neconstituţională o astfel de lege, Olaru a spus:

“Ne-am referit puţin şi la decizia CCR, pentru că era vorba de neconcordanţe şi a fost cândva un proiect de lege şi se referea numai la primari şi era discriminatorie”.

El susţine că PNL nu mai susţine proiectul, dar va reveni cu unul nou. „Îl retrag şi PNL, toţi cei care am semnat, îl retragem (proiectul – n.r.) şi vom reveni cu un nou proiect, când vom băga toţi pensionarii cu pensii mici, în care vom încadra şi aleşii locali”, a continuat acesta. Olaru spune că nu consideră proiectul o greşeală, afirmând că, totuşi, iniţiativa nu va fi retrasă în totalitate.

“Nu cred că este o gafă şi calitatea pe care o am, ţinuta, poziţia şi demnitatea de fost primar solidar cu aleşii locali din România. Eu cred că nu se vor supăra primarii, pentru că ea îşi ia cursul, iniţiativa. Nu este retrasă în totalitate. Noi, PNL, ne-am retras (...) Eu îmi retrag numai semnătura, procedura îşi urmează cursul. Proiectul va rămâne în Parlament, se va dezbate, o să vedeţi că va rămâne (…) Au votat-o mai multe partide. Am aplelat la toţi foştii primari”, a spus el.

Cu toate că a anunţat că PNL îşi retrage semnăturile, iniţiatorul spune că el o va vota.

„Eu, ca persoană, voi vota pentru. Ca deputat am şi eu dreptul la o opţiune personală. Chiar dacă contravine (deciziei PNL – n.r.), nu mă lasă sufletul să fiu împotriva aleşilor locali. Mi-am retras-o (semnătura – n.r.) ca să respect decizia BEx”, a adăugat acesta. De asemenea, Corneliu Olaru afirmă: „Asta nu înseamnă că PNL nu susţine majorarea pensiilor mici, pe baza contribuţiilor. La primari nu se iau în calcul contribuţiile (...) Să nu credeţi că parlamentarii noştri nu votează de multe ori şi cum îi duce... nu numai ai PNL, şi ai PSD”.

Reamintim că PNL a recomandat marţi deputaţilor Sorin-Ioan Bumb, Lucian-Ovidiu Heiuş, Corneliu Olar şi Claudiu-Vasile Răcuci să îşi retragă semnăturile de pe proiectul de lege privind pensiile speciale aleşilor locali. Cu toate acestea, Olar spune că cel mai probabil toţi colegii care au semnat proiectul vor vota "pentru".

"Cu orice risc, mă exprim prin vot. Să nu credeţi că parlamentarii nu votează de multe ori cum îi duce....şi PNL şi PSD. Am văzut de multe ori. Este un proiect vis-a-vis de un judeţ şi parlamentarul nu trebuie să voteze pentru acel judeţ? (...) Nu m-a sunt Orban, am auzit în grupul parlamentar. Şi-au retras toţi semnătura, dar probabil că aşa va fi (n.r.: vor susţine proiectul la vot)", a mai spus Corneliu Olar.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?