Infirmiere de la "Marie Curie", trimise să spele mașina șefei. "Le-am rugat doar să spele geamurile"

Infirmiere, spălătorese auto cu experiență. Un pacient a surprins de-a lungul mai multor luni cum mașina unei șefe de la Spitalul Marie Curie este spălată de subalterne. Fotografiile au fost făcute publice de site-ul tolo.ro. Reacția proprietarei mașinii este de necrezut: le-am zis doar să spele geamurile.



În curtea spitalului Marie Curie, două infirmiere curățau de zor o mașină. Munca lor asiduă a fost imortalizată de un pacient. În imagini se observă că încă era zăpadă în parcare. Situația pare că s-a repetat pentru că același bolnav a realizat încă o fotografie când copacii erau înverziți.

Site-ul tolo.ro a dezvăluit cine este cea care își pune subalternele să-i spele mașina. Este vorba despre şefa secţiei de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean. Reacția ei este absolut halucinantă. ”Eu le-am rugat doar să mă ajute la geamuri, nu am când să merg la spălătorie. Dacă trec mai jos, e treaba lor”, a spus aceasta.

Managerul de la Marie Curie a declarat că abia acum a aflat de această situație. ”Conducerea spitalului a luat legătura cu doamna profesor. Este un incident regretabil, care nu se va repeta, a declarat purtătorul de cuvânt al ”Marie Curie”, Denis Stănescu.

Fotografiile în care cele două infirmiere curăță mașina șefei de secție au fost făcute de un copil internat în spital. Tot el le-a trimis presei.

Un doctor şi-a împărţit salariul cu infirmierele care s-au trezit cu bani mai puţini

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?