Cum ai ajuns să fi pastor și jurnalist?
În anul 2000 am absolvit Facultatea de Teologie, apoi am început activitatea pastorală undeva în vestul țării. Pentru că îmi plăceau conferintele publice, mi-am dezvoltat un limbaj care să iasă puțin din tiparele mesajului clasic bisericesc, să pot fi relevant pentru o societate în mișcare. Apoi în anul 2003 am fost invitat la studioul de producție al Bisericii Adventiste, pentru a realiza o emisiune, care să fie transmisă pe Realitatea TV. Duminica făceam emisiunea „Viața la Superlativ”, iar Mihai Gâdea avea de luni până joi “În centrul atenției”. Acela a fost primul meu contact cu jurnalismul.
Care au fost primele greutăți întâmpinate în televiziune?
În ciuda faptulului că făceam în general emisiuni teologice am încercat să nu fiu sectar, să am o viziune îngustă, ci să înțeleg că Dumnezeu e accesibil tuturor oamenilor. Am învățat că nu pot să fiu relevant dacă mă bat cu pumnul în piept și spun că eu am tot adevărul. Am încercat să nu privesc oameni de sus, ci să învăt de la fiecare. După ce Silviu Prigoană a vândut televiziunea, ni s-a spus: «Rămâneți la Realitatea, avem nevoie de voi, dar trebuie să îl facem pe Adrian Năstase președinte». Dacă aș fi rămas atunci, astăzi aș fi fost mare jurnalist. Dar eu aveam în cap un singur lucru. Implantarea unei filosofii a valorilor în spațiul media românesc. Axiologia, moralitatea, bucuria vieții, profunzimea adevărului, să fie implantate în mass media.
Ai mai avut contact cu televiziunea ulterior?
De la o oră de emisiune la Realitatea TV, am ajuns la 4 ore pe săptămână la Tele 7 ABC, și am făcut aproape 2 ani emisiune, până televiziunea a fost suspendată. Ulterior am plecat la Oradea unde am făcut un studio de televiziune în care am realizat emisiuni vreo 5 ani la TVS Oradea, care între timp a devenit Digi 24. În 2007, m-am reîntors în București unde am lucrat până în 2013 la Speranța tv. În timpul acesta am terminat un doctorat în științe filologice, am predat la două universități creștine, iar la ultima dintre ele am avut privilegiul să predau jurnalism. Lucrul acesta m-a motivat mă documentez, să studiez și să văd cum stau lucrurile de la bază.
Cum s-a terminat cariera ta de pastor oficial în Biserica Adventistă?
În mai 2013, pe fondul unor probleme personale, deosebit de dramatice, care nu au fost ințelese de oamenii pe care i-am iubit, am fost nevoit să părăsesc pentru o vreme slujirea pastorală și să ies din sistemul în care mi-am desfășurat activitatea. În fața conducerii Biserici Adventiste, eu am comunicat doar faptul că nu mai pot trăi în contextul abuziv în care am trăit, că trebuie să mă separ de soția mea. Lucrurile au fost interpretate eronat și mi s-a spus scurt: «În două ore te anunțăm». În două ore am primit un telefon în care mi s-a spus. «Diseară faci ultima emisiune, sâmbătă predai ultima biserică.» Nu am avut de ales, am spus că vreau să activez în continuare, dar nu mi s-a permis lucrul acesta.
De ce a fost conducerea atât de dură cu tine?
Dintr-o dată mi s-a anulat tot ce am știut. Dacă până atunci eram iubit de popor, în momentul acela devenisem un dușman. Am făcut o declarație în care am luat toată vina asupra mea, apoi aceasta a fost răstălmăcită în fel și chip și am ajuns să regret că am făcut-o. Conducerea reacționează la presiunea mulțimii. Au ieșit o mulțime de bârfe care mi-au zdrobit sufletul, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, ce nu te omoară te face mai puternic. Cred că Silviu Brucan nu avea dreptate. Nu avem nevoie de doar 25 de ani să ne debarasăm de mentalitatea comunistă, cred că avem nevoie de cel puțin 50 de ani. Trebuie să moară o generație pentru ca lucrurile să fie văzute altfel. Mie mi s-a aplicat programul comunist al depersonalizării, al ștergerii din istorie, al trecerii în derizoriu, ca pe vremea lui Ceaușescu.
Ce ai făcut pe plan profesional ulterior?
Când unii oameni m-au scuipat, Dumnezeu m-a sărutat prin alti oameni. Aceia care au fost conștienți de darurile pe care Dumnezeu le-a pus în mine. Aș putea aminti 4 nume: Ionuț Negoiță, Bogdan Ciucă, Ion Panait, Giurgev Stanislav. Oameni care au văzut că nu sunt de aruncat la gunoi. Oameni care au văzut în mine că am un talent și înclinații spre jurnalism, spre vorbit în public, spre a coordona o revistă de drept. Ionuț Negoiță mi-a dat posibilitatea să scriu la ziarul Ring, cel mai tipărit ziar din România la ora actuală. Bogdan Ciucă mi-a oferit ocazia să fiu directorul revistei de drept Legal Point, domnul Ion Panait mi-a oferit șansa de-a deschide o biserică independentă care să aibă aceeași religie pe care o am eu, adventistă, iar Giurgev Stanislav, este un om scump care ne-a susținut de-a lungul unor ani de studii și ne-a susținut și în perioada aceasta grea. De luna aceasta voi preda și la Universitatea Biblică din București. Cum spunea Călin de la Voltaj: «Viața nu are buton de rewind», deci trebuie să mergem mai departe. Ușor, lucrurile au început să intre pe un făgaș normal.
Au fost benefice schimbările din viața de familie?
În mod concret pot să spun la momentul acesta că de un an și 7 luni locuiesc singur cu 3 copii, care, fără nici o mijlocire din partea mea, au ales să rămână în grija mea, au ales să domicilieze cu mine. Mă ocup de taxe școlare, gătit, menaj și tot ce ține de creșterea unor copii. Ideea este că indiferent cât de absurd ar părea, este mult mai ușor acum decât înainte. Spun doar că de la 1 iunie 2013, am luat viața în piept, iar din momentul în care am realizat ce se întâmplă, mi-am dat seama că viața m-a pregătit pentru momentul acesta. Am învățat ordinea prioritățiilor în viață. De exemplu, în 3 ore pot găti 5 feluri de mâncare, cu spălat vase cu tot. Copiii mănâncă mâncarea făcută de mine, asta e cea mai mare satisfacție a mea. De câte ori mă uit în ochii copiilor mei sunt fericit.
De ce crezi că nu a mai funcționat relația cu soția?
În familia mea au fost dificultăți mari. Cea care mi-a fost soție rămâne mama copiilor mei. Dacă lucrurile au ajuns aici, acest lucru mi se datorează și mie. Eu am crezut profund doar în iubire, e un lucru de care mă simt foarte vinovat. Am crezut că dacă iubirea nu poate schimba ceva, nimic nu poate schimba. Greșit. Trandafirul are 2 fețe. Tandrețe, atingerea acelor petale, dar are și fermitate, în spinii aceia care sunt acolo. În momentul în care nu este acest echilibru între fermitate si tandrețe, uneori riști să fi luat de slab de minte. Trebuie să fii ferm și să spui lucrurilor pe nume. ,,Uite, este o limită peste care nu vreau să treci, că poate să iasă rău’’. Eu nu am știut să fiu ferm și pentru asta mă simt vinovat. Fermitatea și tandrețe sunt cele care trebuie să asigure dezvoltarea și armonia unei familii.
Cât de greu le-a fost copiilor să treacă peste această încercare?
Așa după cum îți dai seama, lucrurile nu sunt ideale, sunt reale în această viață. Copiii sunt la vârsta la care au discernământ. Le pare rău că nu a existat acel echilibru de care orice copil are nevoie, dar avem o deosebită bucurie pentru faptul că avem pace, avem liniște, avem spor la învățat. Dumnezeu nu ne-a părăsit. A fost cu noi la orice pas. Copii mei nu au intrat în depresie, au trecut foarte bine peste momentul acesta. Copiii sunt învățați de mine să își iubească și să respecte mama, să se întâlnească cu ea, deși ea a ales să plece din țară, în Germania, unde își are viața ei.
Cum a privit conducerea inițiativa ta de a deschide o biserica independenta?
Conducerea este încă șocată, pentru că nu s-a mai întâmplat în biserica din România ca cineva să fie rejectat afară pe ușă, iar el să intre pe fereastră. În primă fază au început cu dezinformările. «E o grupare dizidentă, nu vă duceți, aveți grijă», însă eu am o speranță că oamenii vor vedea în scurt timp că nu este nimic periculos, nimic rău în a avea o biserică independentă, pentru că avem aceleași principii. Toate bisericile în România aveau și biserici independente, mai puțin Biserica Adventistă, dar acum are și ea.
Îmi doresc să îmi pot pune în aplicare darurile pe care Dumnezeu le-a pus în mine și pe care nimeni nu mi le poate lua. Chiar dacă oamenii pot zdrobi un suflet, sau te pot face albie de porci la un moment dat, durerea lor cea mare este că nu pot să îți anuleze darurile pe care le ai. Dezchizând acest Centru Creștin, avem deja un azil de bătrâni construit la 3 etaje, la roșu, plănuim un studio de televiziune, o emisiune zilnică live pe internet, în care să abordăm problemele societății prin prismă creștină, o afirmare a valorilor morale ale vieții. Momentan încercăm să alcătuim o echipă suport, care să înțeleagă că se pot face lucruri mărețe în România, că este o țară liberă.
Activitatea la Biserica noastră este intensă, suntem un grup mic, în jur de 40 de oameni de bază, iar la anumit evenimente ajunge până la 150 de oameni. Nu ne așteptăm la o dezvoltare fulminantă peste noapte, pentru asta este nevoie de multă muncă și dăruire. Pot să spun că o atmosferă ca la noi, este foarte rară în bisericile din România. De curând am primit invitația să ne ocupăm și de o biserică
Suntem o biserică pentru oameni normali. Programul începe sâmbăta la ora 11, cu dezbateri religioase pe 2 categorii de vârstă, copii și cei mari, iar de la 13.00 la 14.00 ora de predică si rugăciune pentru nevoile bisericii. La ora 14.00 avem masă împreună, iar mâncarea ajunge întotdeauna chiar dacă nu aduce toată lumea. Apoi de la 15.00 la 16.00 mai avem un program de dupa amiază. Lucrez împreună cu colegul meu Flavius Pană, care a trecut și el printr-o experiență de viață dură, care ne-a apropiat.
De ce Sapienția?
Cuvântul ,,sapienția’’ înseamnă înțelepciune. Dacă nu am avut-o așa cum trebuia până acum, ne rugăm lui Dumnezeu să o avem de acum înainte. Isus a spus: ,,pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară!’’ Noi asta vrem să facem. Să nu izgonim pe nimeni. Doamne ajută!
Centrul Creștin Sapienția, sub motoul «Pentru o vreme ca aceasta» se află în Jilava pe șoseaua Giurgiului, nr 25 Bis, în spate la Petrom, inainte de Centura Bucuresti. Acolo este sediul nostru, avem o sala de conferinte de 150 de locuri, mesaje sufletești, concerte. Se desfăsoară sâmbăta, vă invit cu drag să simtit atmosfera de acolo. Transmitem slujbele în direct de la ora 13 și de la 15 pe www.centrulcrestinsapientia.ro
