De ce se întâmplă acest lucru? Societatea civilă arată cu degetul spre bancheri, aceştia ridică din umeri şi spun că parlamentarii ar fi de vină, guvernanţii se spală pe mâini afimând că nu pot interveni în relaţia contractuală dintre bănci şi clienţi.
Potrivit experţilor de la compania de business information şi credit risk management KeysFin, de pierdut, pierde toată lumea.
În primul rând clienţii, care se văd executaţi silit, daţi afară din case, puşi la “stâlpul infamiei” pentru o datorie pe care, din motive independente de voinţa lor, nu mai pot să o plătească.
De pierdut au şi băncile pentru că şansele de a-şi recupera creanţa sunt foarte mici şi, în plus, îşi vor pierde şi clienţii.
Pe lista pierzătorilor se înscrie şi statul pentru că, prin executarea silită, clienţii băncilor nu mai consumă, astfel că nu mai contribuie la PIB, ba mai mult, alimentează economia subterană prin plăţile ascunse de ochii executorilor.
După ce, în ultimii cinci ani, bancherii s-au declarat vehement împotriva unei asemenea legi, considerând că aceasta va încuraja clienţii să nu îşi mai plătească ratele, situaţia pare să se schimbe.
Mai nou, reprezentanţii sectorului bancar se declară dispuşi să lucreze împreună cu parlamentarii şi autorităţile la o asemenea lege.
Potrivit analiştilor KeysFin, este evident faptul că bancherii par să conştientizeze că prin executarea datornicilor nu rezolvă nimic. Dimpotrivă, amplifică valul de negativism la adresa sectorului bancar, cu efect direct în restrângerea afacerilor acestora.
Fostul bancher şi ministru Lucian Isar scria, recent, pe blogul său, că reorientarea bancherilor poate fi pusă pe seama presiunilor externe.
“FMI deja a promovat într-o serie de țări legislație şi instrumente pentru reducerea îndatorării persoanelor fizice, dar nu şi în România, din cauza împotrivirii BNR și ARB. În condițiile în care directorul general FMI și-a schimbat perspectiva iar noua asociație a băncilor are o părere distinctă de cea a ARB, s-ar putea ca și delegația FMI în România să încerce să își nuanțeze abordarea”, afirma acesta.
Iar președintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, afirma, într-un mod categoric, că „legislaţia privind insolvenţa persoanelor fizice este o necesitate. Cred că, în condiţiile în care există o astfel de legislaţie în toate ţările UE, va exista şi în România, probabil în viitorul apropiat. Trebuie însă să avem grijă ca noua legislaţie să nu poată să fie exploatată în aceeaşi măsură ca legislaţia privind persoanele juridice”
Radu Ghetea, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), afirma recent, într-o conferinţă referitoare la sistemul bancar, că o lege a insolvenţei persoanelor fizice este importantă dar că trebuie să nu creeze riscuri sistemice.
"Noi nu suntem împotriva unei legi a falimentului personal. Dorim ca acele proiecte de lege care se vor supune unei dezbateri şi aprobări să fie cât se poate de profesionist întocmite şi să fie curăţate de unele nuanţe, tendinţe de populism care din păcate mai apar în proiectele care au fost prezentate până în prezent", a adăugat Ghetea.
Asociaţia Română a Băncilor susţine, sus şi tare, că 20% din volumul creditelor acordate de banci sunt restructurate, iar băncile încearcă întotdeauna să-şi ajute clienţii.
„Legislaţia privind insolvenţa persoanelor fizice ar fi benefică, însă doar dacă ar fi echilibrată, şi nu populistă” a declarat, la rândul său, Mirela Iovu, vicepreședinte CEC.
CUM ARATĂ LEGEA FALIMENTULUI PERSONAL
Declaraţiile de mai sus vin să susţină faptul că bancherii ar fi de acord, măcar în teorie, cu o asemenea lege. Cum va arăta aceasta, rămâne de negociat.
Din cele câteva proiecte supuse dezbaterii, experţii KeysFin l-au ales pe cel care a trecut deja de Senat şi a fost îngropat în sertarele de la Camera Deputaţilor.
Aceasta dă posibilitatea persoanelor fizice să solicite un plan de reeşalonare a datoriilor pe o perioadă de 3 până la 5 ani.
Conform proiectului, în toată această perioadă, datornicii nu vor putea fi executaţi silit, dacă vor aduce dovezi că se pot redresa financiar.
Procedurile prevăd ca atât debitorul (cel care nu îşi mai poate plăti facturile), cât şi creditorul (bănci, societăţi de leasing, utilităţi etc.) să se poată adresa instanţei cu o cerere prin care solicită declanşarea unei proceduri de insolvenţă.
După înregistrarea acesteia, administratorul judiciar numit de Tribunal va face publică starea de insolvenţă (prin anunţuri într-un cotidian central şi altul local) chemând astfel pe toţi cei care au de recuperat bani de la persoana fizică să se înscrie la dosar. Dacă în 30 de zile creditorii nu se înregistrează, solicitările lor ulterioare nu vor mai fi luate în calcul.
Cei care ar urma să beneficieze de planurile de eşalonare vor avea la dispoziţie banii necesari cheltuielilor curente, de până la 30% din venituri, iar restul vor merge, potrivit planului agreat de judecător, către plata datoriilor, fără niciun fel de penalităţi, dobânzi, recalculări şi alte comisioane.
Daca persoana fizică se ţine de acest plan sau dacă va reuşi să plătească 75% din datorie, va fi şters din Biroul de Credit şi va putea să revină la o relaţie normală cu băncile.
În cazul în care nu va reuşi să respecte planul de reeşalonare, din lipsa surselor de venit, se va institui procedura de faliment personal, bunurile datornicului urmând să fie scoase la vânzare în termen de 5 luni pentru acoperirea datoriilor.
Chiar şi în această situaţie, legea va permite datornicilor care nu mai au surse de venit să rămână în locuinţă timp de maxim 2 ani şi, în plus, să îşi poată asigura cu prioritate, din vânzarea bunurilor, banii necesari pentru a supravieţui în această perioadă.
Experţii KeysFin afirmă că, în aceste condiţii, sunt foarte puţine şanse să existe debitori care să nu îşi declare toate obligaţiile. Şi asta pentru că, în cazul în care se constată că au omis în mod voit anumite creanţe, se merge direct la falimentul personal şi executarea silită.
Legea votată de senatori prevede, pe de altă parte, că dacă falimentul este provocat cu intenţie sau dacă dacă persoana fizică a înstrăinat în prealabil o parte din bunuri sau venituri, cu rea-credintă, acestea să fie exploatate, la fel ca în cazul insolvenţei persoanelor juridice. Altfel spus, tranzacţiile ar putea fi anulate pe un termen de până la 3 ani.
În plus, cei dovediţi rău-voitori nu vor mai putea să acceseze niciun tip de împrumut bancar pe o perioada de pana la 7 ani.
CE SPUN EXPERŢII
Specialiştii în insolvenţă spun că legea falimentului personal este absolut necesară într-o economie care contabilizează peste 900.000 de persoane cu datorii la bănci.
Atât mediul bancar cât şi statul trebuie să găsească soluţia pentru ca insolvenţa personală să permită revenirea debitorului în economia productivă.
În condiţiile unei economii fragile, dependentă de evoluţia consumului, reintegrarea contribuabililor în lanţul economic este importantă, având în vedere numărul mare al acestora şi potenţialul de consum – potrivit experţilor Keysfin, cei care au luat credite nu vor ezita să consume dacă vor avea această posibilitate.
“Să dai posibilitatea celui care din diferite motive nu mai poate plăti creditul, să îşi revină, să se redreseze şi să se simtă protejat, aceasta poate fi una dintre cheile pentru deblocarea economiei. Sunt 900.000 de oameni care au în spate familii, care trebuie protejaţi măcar la nivelul insolvenţei societăţilor comerciale”, afirmă aceştia.
În plus, o lege a falimentului personal este justificată şi din punct de vedere moral.
Să nu uităm că toţi cei care au luat credit au plătit deja o asigurare care, pe ansamblu, ar trebui să acopere riscurile generate de insolvenţă.
Mai mult chiar, absenţa legii falimentului antrenează exodul acestor datornici către economia subterană, unde plăţile se fac fără plata taxelor, iar statul ar trebui să conştientizeze acest lucru.
“Sunt sute de mii de persoane fizice in situatia de faliment personal de peste patru ani, iar in cazul in care s-ar fi aplicat Legea falimentului personal, aceste persoane ar fi beneficiat de o descărcare de datorii în cazul unui faliment scuzabil”, a declarat avocatul de business Gheorghe Piperea.
Dincolo de opiniile pro şi contra din mediul privat, este interesantă poziţia autorităţilor.
Alături de BNR, toate guvernele care s-au perindat în aceşti ani pe la Palatul Victoria au respins o astfel de iniţiativă legislativă, fapt asumat inclusiv în scrisorile de intenţie către FMI, invocând stabilitatea sistemului bancar şi posibilitatea ca băncile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, să ceară mai multe garanţii pentru credite şi să restricţioneze accesul la finanţare.
"Deoarece conservarea disciplinei de rambursare a creditelor în rândul debitorilor contribuie semnificativ la stabilitatea financiară, vom lua toate măsurile pentru a evita adoptarea unor iniţiative legislative, precum legea insolvenţei personale sau propuneri legate de legea privind recuperarea datoriilor care ar submina disciplina de credit", se arată într-una dintre scrisorile de intenţie către FMI.
Interesantă, în context, este şi poziţia US Commercial Service, agenţie a guvernului SUA.
Într-o analiză, oficialii americani au remarcat că numărul insuficient de judecători şi avocaţi specializaţi în proceduri de faliment îngreunează procesul judiciar în astfel de cazuri şi împiedică de multe ori soluţionarea în mod consecvent a dosarelor.
De asemenea, există motive de îngrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face faţă numărului ridicat de dosare care ar ajunge în instanţă în baza unei legi a falimentului personal.
Informaţiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare de la societăţile comerciale şi PFA-urile active din România.
