INCREDIBIL. Cărui SFÂNT îi face Biserica Ortodoxă RECLAMĂ PLĂTITĂ pe Facebook

SFÂNTUL NECTARIE, făcător de minuni, sărbătorit pe 9 noiembrie.
SFÂNTUL NECTARIE, făcător de minuni, sărbătorit pe 9 noiembrie.
FOTO: sfantulnectarie.ro
SFÂNTUL NECTARIE, făcător de minuni, sărbătorit pe 9 noiembrie. Sfântului Nectarie i se face reclamă plătită pe Facebook

Incredibilă decizia Bisericii Ortodoxe Române de a-şi promova sfinţii pe Facebook. Dacă ar face-o pe gratis ar fi de apreciat, însă publicitatea făcută sfinţilor este pe banii enoriaşilor. Aşadar, Biserica Ortodoxă preferă să bage bani grei în conturile Facebook, în loc să ajute oamenii afectaţi de inundaţii, scrie newscluj.ro.

Sfântul Nectarie este unul dintre sfinţii promovaţi pe Facebook. Pe reţeaua de socializare, Sfântul Nectarie a adunat peste 324.457 like-uri plătite. Pe postare apare menţionat "SPONSORIZAT", ceea ce înseamnă că cineva a plătit pentru acea promovare.

De promovare plătită pe Facebook a beneficiat şi Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj. De altfel, Biserica Ortodoxă Română a menţionat că instituţia trebuie să îşi facă simţită prezenţa acolo unde petrec oamenii cel mai mult timp, în mediul online.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
2 0
un crestin
06 Aug 00:31
@Alexandru: Nu fac „propagandă”, ci mărturisesc credinţa şi apăr Biserica. Nu sunt habotnic şi nu incit la niciun fel de intoleranţă şi discriminare. Eu discut cu argumente. Te provoc să explici pe cine am discriminat.

Un creştin are dreptul şi datoria la mărturisirea credinţei prin cuvânt şi exemplu oriunde. Şi eu sunt creştin, deci am dreptul şi datoria la mărturisirea credinţei oriunde, inclusiv pe internet.

Recomand şi următorul blog foarte interesant:

cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă recomand să intraţi pe blog, să-l studiaţi şi să-l trimiţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Documentar foarte interesant, prezentat chiar de un fost ateu, despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice
youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be
Răspunde
1 -3
Alexandru
05 Aug 15:13
Alo, Realitatea, de ce permiteti ca acest spatiu sa fie acaparat de habotnici religiosi care fac propaganda si incita la intoleranta si discriminare, asa cum e acel asa-numit "un crestin"? E un site de indoctrinare religioasa, sau unul de stiri, liber?
Răspunde
4 -1
un crestin
05 Aug 11:51
Şi care e problema că BOR face reclamă pe facebook? Sunt milioane de site-uri şi pagini creştine în toată lumea pe internet! Este firesc ca Evanghelia să fie răspândită cu mijloacele moderne! În plus, Biserica trebuie să facă atât caritate cât şi misiune şi are dreptul de a utiliza banii pentru caritate şi misiune după cum crede de cuviinţă. Şi orice creştin, începând de la capii Bisericii şi până la ultimul credincios are dreptul şi datoria de a mărturisi credinţa prin cuvânt şi exemplu oriunde, inclusiv pe internet!
Răspunde
4 -2
un crestin
05 Aug 11:34
@Silviu: Nu fac „propagandă prozelitistă”, ci mărturisesc credinţa şi apăr Biserica. Un creştin are dreptul şi datoria la mărturisirea credinţei prin cuvânt şi exemplu oriunde. Şi eu sunt creştin, deci am dreptul şi datoria la mărturisirea credinţei oriunde, inclusiv pe internet.

Care instituţii religioase au denaturat mesajul Mântuitorului şi pe ce bază susţii o asemenea aberaţie? A face afirmaţii fără nicio bază, fără niciun argument se numeşte calomnie!

Tu sigur nu eşti ortodox sau catolic, ci cred că faci parte din rătăcirea martorii lui Iehova, care denigrează Bisericile istorice, Catolică şi Ortodoxă. Abia martorii lui Iehova denaturează mesajul Mântuitorului şi îl interpretează în mod greşit. Bisericile Catolică şi Ortodoxă predică de 2000 de ani mesajul său curat, original, explicat de Conciliile ecumenice şi Sfinţii Părinţi, dar martorii lui Iehova au apărut abia acum 150 de ani. De ce nu recunşti deschis din ce grupare faci parte?

Iar faptul că crezi în Dumnezeu dar respingi Biserica nu-ţi foloseşte. Credinţa în Dumnezeu nu-i suficientă nici pe departe. În Biblie este scris că şi diavolii cred şi se cutremură.
Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără Biserică, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. El a vorbit clar despre Biserică adresându-se sfântului Apostol Petru şi spunând că el este piatra pe care va zidi Biserica sa. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se p
Răspunde
3 -2
un crestin - continuare
05 Aug 11:32
6 Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. El a vorbit clar despre Biserică adresându-se sfântului Apostol Petru şi spunând că el este piatra pe care va zidi Biserica sa. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă.“ Din orice Biserică am face parte, este foarte important să fim creştini practicanţi, care îl urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale, nu creştini doar cu numele sau de formă.

Că unii oameni ai Bisericii nu se ridică la nivelul chemării lor, asta e cu totul altă problemă, dar nu înseamnă că toţi sunt la fel sau că nu e bună Biserica în sine. Păcatele unora dintre preoţi nu justifică îndepărtarea noastră de Biserică. În plus, Dumnezeu acţionează şi prin preoţii nevrednici. Acţiunea lui Dumnezeu printr-un preot sau altul nu depinde de vrednicia sau nevrednicia preotului respectiv.
2 -3
Silviu
05 Aug 10:28
@un crestin Ati inceput, din nou, propaganda prozelitista. Multumesc pentru informatii, dar n-am nevoie de ele. Cred in Dumnezeu, iar despre pacatele institutiilor religioase, care au denaturat mesajul Mantuitorului, am cunostinte mai mult decat credeti! Religiile au devenit institutii nocive.
Răspunde
7 -3
un crestin
04 Aug 12:21
@Ankor: @Ankor: Un articol anti BOR nu este pro Vatican. Şi ortodocşii şi catolicii fac parte din religia creştină, doar că sunt în Biserici diferite. Există organizaţii oculte, unele masonice, care au interesul să atace religia creştină în ansamblul ei, adică să-i atace atât pe ortodocşi, cât şi pe catolici. Dar ei uită sau nu ştiu un lucru: Biserica creştină (fie că e Ortodoxă sau Catolică) nu va putea fi biruită niciodată, pentru că aşa a promis Divinul ei întemeietor, Domnul Isus Cristos! Deci cei care atacă Bisericile creştine din start au pierdut lupta, ba mai mult, vor cădea singuri în groapa pe care o sapă Bisericilor!
În timpul comunismului toţi creştinii se rugau împreună în închisorile comuniste, chiar dacă erau catolici, ortodocşi sau protestanţi, având cu toţii un prigonitor comun: regimul comunist. Într-un fel acum suntem ca pe timpul comunismului, cu diferenţa că atunci prigoana era pe faţă, iar acum e mai subtilă, mai cu perdea şi mai perversă.

Biserica poate fi cel mult lovită, prigonită, dar niciodată distrusă! Biserica este instituţia Divino – umană întemeiată de Domnul Isus Cristos şi este necesară pentru mântuire. Domnul Isus Cristos a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica şi aşa a fost! Mulţi au încercat să distrugă Biserica de-a lungul istoriei: şi păgânii şi otomanii şi comuniştii, dar n-au reuşit şi un va reuşi nimeni niciodată acest lucru, pentru că Biserica un e o simplă instituţie omenească, ci este instituţia Divino – umană, întemeiată de Domnul Isus Cristos!
Răspunde
7 -4
un crestin - continuare
04 Aug 12:32
4 Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără religie, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. El a vorbit clar despre Biserică adresându-se sfântului Apostol Petru şi spunând că el este piatra pe care va zidi Biserica sa. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă.“

Recomand şi următorul blog foarte interesant:

cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă recomand să intraţi pe blog, să-l studiaţi şi să-l trimiţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Documentar foarte interesant, prezentat chiar de un fost ateu, despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice
youtube.co
7 -3
un crestin - continuare
04 Aug 12:38
8 Recomand şi următorul blog foarte interesant:

04 Aug 13:05

8 -10
Silviu
04 Aug 11:50
BOR = o institutie toxica, care trebuie desfiintata prin lege.
Răspunde
6 -4
un crestin
04 Aug 15:07
8 @Silviu: Ceea ce ai scris despre desfiinţarea prin lege a BOR este imoral şi ilegal şi se numeşte instigare la ură antireligioasă! Unde te trezeşti, pe timpul lui Stalin?

Care e problema că BOR face reclamă pe facebook? Sunt milioane de site-uri şi pagini creştine în toată lumea pe internet! Este firesc ca Evanghelia să fie răspândită cu mijloacele moderne!

Sunt foarte multe argumente şi dovezi că există Dumnezeu şi viaţa veşnică de dincolo de moarte: atât argumente raţionale cât şi dovezi supranaturale (miracole). Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există numai lumea aceasta materială, nu există numai ceea ce se poate observa şi măsura.

Recomand şi un blog foarte interesant:

cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de argumente şi dovezi, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă recomand să intraţi pe blog, să-l studiaţi şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi şi trimiteţi mai departe.
youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
6 -6
un crestin - continuare
04 Aug 12:04
4 Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără religie, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. El a vorbit clar despre Biserică adresându-se sfântului Apostol Petru şi spunând că el este piatra pe care va zidi Biserica sa. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă.“

Recomand şi următorul blog foarte interesant:

cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă recomand să intraţi pe blog, să-l studiaţi şi să-l trimiţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Documentar foarte interesant, prezentat chiar de un fost ateu, despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice
youtube.co
6 -5
un crestin
04 Aug 12:19
7 @Ankor: Un articol anti BOR nu este pro Vatican. Şi ortodocşii şi catolicii fac parte din religia creştină, doar că sunt în Biserici diferite. Există organizaţii oculte, unele masonice, care au interesul să atace religia creştină în ansamblul ei, adică să-i atace atât pe ortodocşi, cât şi pe catolici. Dar ei uită un singur lucru: Biserica creştină (fie că e Ortodoxă sau Catolică) nu va putea fi biruită niciodată, pentru că aşa a promis Divinul ei întemeietor, Domnul Isus Cristos! Deci cei care atacă Bisericile creştine din start au pierdut lupta, ba mai mult, vor cădea singuri în groapa pe care o sapă Bisericilor!
În timpul comunismului toţi creştinii se rugau împreună în închisorile comuniste, chiar dacă erau catolici, ortodocşi sau protestanţi, având cu toţii un prigonitor comun: regimul comunist. Într-un fel acum suntem ca pe timpul comunismului, cu diferenţa că atunci prigoana era pe faţă, iar acum e mai subtilă, mai cu perdea şi mai perversă.

Biserica poate fi cel mult lovită, prigonită, dar niciodată distrusă! Biserica este instituţia Divino – umană întemeiată de Domnul Isus Cristos şi este necesară pentru mântuire. Domnul Isus Cristos a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica şi aşa a fost! Mulţi au încercat să distrugă Biserica de-a lungul istoriei: şi păgânii şi otomanii şi comuniştii, dar n-au reuşit şi un va reuşi nimeni niciodată acest lucru, pentru că Biserica un e o simplă instituţie omenească, ci este instituţia Divino – umană, întemeiată de Domnul Isus Cristos!

Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără religie, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramen
6 -3
un crestin - continuare
04 Aug 14:08
4 Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără religie, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. El a vorbit clar despre Biserică adresându-se sfântului Apostol Petru şi spunând că el este piatra pe care va zidi Biserica sa. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă.“
6 -3
un crestin - continuare
04 Aug 14:20
8 Recomand şi următorul blog foarte interesant:

cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă recomand să intraţi pe blog, să-l studiaţi şi să-l trimiţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Documentar foarte interesant, prezentat chiar de un fost ateu, despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice
youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be
7 -5
un crestin
04 Aug 11:21
@DAC: Se vede că eşti greşit informat şi ar trebui să citeşti temeinic. Păi tu îl compari pe Buddha cu Domnul Isus Cristos? Domnul Isus Cristos a spus şi a dovedit că este Dumnezeu întrupat, iar Buddha a fost doar un om!
Spre deosebire de cei din alte religii, noi, creştinii, avem un argument de necontestat: revelaţia creştină este adusă de Fiul lui Dumnezeu, adică de Dumnezeu întrupat, nu de un om. Numai religia creştină conţine Revelaţia supremă, adevărul întreg şi definitiv, revelat de însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos. El este supremul Revelator şi, totodată, supremul Revelat.

Religiile necreştine conţin un sâmbure de adevăr care poate fi considerat ca o pregătire pentru ca necreştinii să îmbrăţişeze întregul adevăr al Evangheliei.

Buddha, Confucius şi alţii au fost doar oameni. Ei n-au fost prevestiţi de profeţi şi n-au înviat din morţi. Domnul Isus Cristos a fost prevestit de profeţi cu multe secole înainte de a veni în lume şi a înviat din morţi ! După înălţarea lui la cer, apostolii au predicat toată viaţa lor despre învierea Domnului Isus Cristos şi au fost martirizaţi, preferând să-şi dea viaţa, decât să-l nege pe Domnul Isus Cristos. E clar că nu şi-ar fi dat viaţa pentru o minciună. În privinţa adevărului mărturiei întărită de sacrificiu, Blaise Pascal scrie în cartea “Cugetări” că el crede în cuvintele acelora care şi-au jertfit viaţa pentru adevăr: “Cred cu bucurie în cuvintele acelora care şi-au dat viaţa pentru ceea ce au afirmat.” Recomand întreaga carte “Cugetări” de Blaise Pascal. Este foarte interesante.

Paul Evdokimov spunea că toate religiile sunt căi pe care omul îl caută pe Dumnezeu şi sunt multiple, dar revelaţia creştină este unică: este Dumnezeu care vine în întâmpinarea omului prin Isus Cristos, Cuvântul care „s-a făcut trup şi a locuit între noi.“ (In. 1,14)

El s-a jertf
Răspunde
6 -5
un crestin - continuare
04 Aug 11:22
4 Paul Evdokimov spunea că toate religiile sunt căi pe care omul îl caută pe Dumnezeu şi sunt multiple, dar revelaţia creştină este unică: este Dumnezeu care vine în întâmpinarea omului prin Isus Cristos, Cuvântul care „s-a făcut trup şi a locuit între noi.“ (In. 1,14)

El s-a jertfit pentru noi ca să ne ducă la mântuire, dar mântuirea depinde şi de noi. Ne mântuim dacă credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, facem pocăinţă pentru păcate, îl urmăm pe Domnul Isus Cristos şi punem în practică ceea ce a spus el. Prin liberul arbitru omul poate valorifica jertfa Domnului Isus Cristos sau o poate face inutilă pentru el. Să nu facem inutilă jertfa Domnului Isus Cristos pentru noi!

Acum câţiva ani, un indian, fost hinduist, a ţinut conferinţe şi în România şi a spus că s-a convertit la creştinism deoarece a înţeles că Domnul Isus Cristos este calea, singura cale spre Dumnezeu Tatăl, nu doar o cale printre altele, nu una dintre căi.

Simpla denumire de creştin nu face pe nimeni creştin, ci credinţa în Domnul Isus Cristos şi urmarea Lui şi a cuvintelor sale face pe cineva să fie cu adevărat creştin. Botezul este un sacrament foarte important, este intrarea în creştinism, dar la fel de important este şi cum trăim după botez.

Domnul Isus Cristos a spus şi a dovedit prin îndeplinirea profeţiilor în toată viaţa sa, prin cuvintelesale, prin marile sale minuni şi prin învierea sa că este Fiul lui Dumnezeu, nu doar om şi că el e calea, adevărul şi viaţa : „«Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (In. 14,6)

De asemenea, însuşi Tatăl a mărturisit că Isus Cristos e Fiul său. Aşa cum am arătat, în Isus Cristos sunt două firi : Divină şi umană, pentru că el e totodată Dumnezeu şi om.

În cartea Faptele Apostolilor se reia afirmaţia că numai prin Domnul Isus Cristos putem ajunge la mântui
6 -5
un crestin - continuare
04 Aug 11:32
3 În cartea Faptele Apostolilor se reia afirmaţia că numai prin Domnul Isus Cristos putem ajunge la mântuire: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fap. 4,12).
Iar Sfântul Apostol Pavel a scris în scrisoarea către Coloseni : „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. ” (Col. 2, 9 – 10)

Domnul Isus Cristos a spus că este una în Fiinţă cu Tatăl : „Eu şi Tatăl una suntem“ (In. 10, 30) (Cele trei Persoane din Dumnezeu sunt una în Fiinţă, dar sunt distincte ca Persoane).
„Isus a strigat şi a zis: «Cel care crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cel care Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel care M-a trimis pe Mine.»” (In. 12, 44 - 46).

Şi a dovedit din plin că este Fiul lui Dumnezeu : prin viaţa sa, prin cuvintele şi minunile sale, prin jertfa, moartea şi învierea sa. În Domnul Isus Cristos sunt două firi: Divină şi umană. El este totodată Dumnezeu şi om.
5 -5
un crestin - continuare
04 Aug 11:37
3 În Vechiul Testament au fost profeţite cu multe secole înainte de naşterea Domnului Isus Cristos principalele evenimente din viaţa sa, de exemplu: locul naşterii sale, multe dintre minunile sale, moartea pe cruce şi învierea sa. Profeţiile s-au împlinit cu exactitate,iar aceasta dovedeşte cu certitudine că Domnul Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu care a fost prevestit cu multe secole înainte de a veni în lume.

În cartea « Cugetări », capitolul « Dovezi despre Isus Cristos prin profeţii », Blaise Pascal a scris: „Chiar dacă un singur om ar fi făcut o carte de preziceri despre Isus Cristos, despre timpul şi modul venirii lui şi Isus Cristos ar fi venit potrivit acestor preziceri ale lui, numai acest fapt ar fi fost de o putere infinită. Însă aici [în Vechiul Testament] este mult mai mult. Un şir de oameni [profeţii], timp de patru mii de ani, în mod statornic şi fără prea mari deosebiri, vin, unul după altul, să profeţească aceeaşi venire. Un popor întreg o vesteşte [poporul evreu] şi acest popor subzistă timp de 4000 de ani, pentru a face în grup o mărturie siguranţei pe care o are despre ea şi de la care nu poate fi întors prin niciun fel de ameninţări şi prin nicio persecuţie; lucrul acesta este cu totul considerabil.” (Blaise Pascal, « Cugetări », Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1992, pp. 378 – 379). Precizare : prin perioada de 4000 de ani Pascal se referă la timpul istoriei poporului evreu din Vechiul Testament, nu la timpul scurs de la crearea lumii, pentru că timpul scurs de la crearea lumii poate fi de miliarde de ani. Recomand întreaga carte « Cugetări » scrisă de Blaise Pascal. Este foarte interesantă.
6 -5
un crestin - continuare
04 Aug 11:46
8 Sfântul Apostol Pavel a scris că, după înviere, Domnul Isus Cristos a fost văzut şi de peste 500 de oameni deodată. După înălţare i s-a arătat şi lui, pentru că el a devenit apostol mai târziu (întâi a fost fariseu evreu şi i-a prigonit pe creştini): „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1 Cor. 15, 3 - 9)
6 -5
un crestin - continuare
04 Aug 11:46
3 În afară de faptul că viaţa, moartea şi învierea lui au fost profeţite cu foarte mult timp înainte, Domnul Isus Cristos a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu şi prin faptul că a făcut minuni foarte mari, cum ar fi: a înviat morţii, a înviat el însuşi din morţi, a potolit furtuna pe mare, a vindecat foarte mulţi orbi, bolnavi, etc.

Prin îndeplinirea profeţiilor referitoare la viaţa, moartea şi învierea lui, prin mărturisirile Tatălui, prin marile minuni, prin toată viaţa şi cuvintele sale, Isus Cristos a dovedit din plin că este Fiul lui Dumnezeu.

După înviere Domnul Isus Cristos a mai rămas 40 de zile pe pământ, până la înălţare, cu trupul glorificat, trupul de slavă pe care-l avea după înviere şi a fost văzut de apostoli şi de mulţi alţi oameni. Apostolii au mâncat împreună cu el şi au vorbit cu el şi în acest timp de după înviere. El le-a arătat urmele rănilor în mâini şi în coastă. Trupul său după înviere era tot material, dar avea proprietăţi supranaturale, era trup glorificat, trup de slavă : putea să dispară instantaneu dintr-un loc, să apară în alt loc, etc. După înviere Isus Cristos a venit dintr-o dată în mijlocul apostolilor, deşi uşile casei în care se aflau ei erau încuiate de frica iudeilor. După înălţarea lui la cer apostolii au predicat toată viaţa lor despre învierea Domnului Isus Cristos şi au fost martirizaţi, dându-şi viaţa pentru acest adevăr. E clar că nu şi-ar fi dat viaţa pentru o minciună. Blaise Pascal spunea: „Cred cu bucurie în cuvântul acelora care şi-au dat viaţa pentru ceea ce au spus.”

Sfântul Apostol Pavel a scris că, după înviere, Domnul Isus Cristos a fost văzut şi de peste 500 de oameni deodată. După înălţare i s-a arătat şi lui, pentru că el a devenit apostol mai târziu (întâi a fost fariseu evreu şi i-a prigonit pe creştini): „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi e
5 -5
un crestin - continuare
04 Aug 12:01
8 Sfântul Apostol Pavel a scris că, după înviere, Domnul Isus Cristos a fost văzut şi de peste 500 de oameni deodată. După înălţare i s-a arătat şi lui, pe când mergea spre Damasc ca să-i aducă pe creştinii de acolo legaţi la Ierusalim. După ce i-a apărut Domnul Isus Cristos, din fariseu prigonitor al creştinilor a devenit un înflăcărat apostol creştin: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1 Cor. 15, 3 - 9)
5 -4
un crestin - continuare
04 Aug 12:15
8 Recomand şi următorul blog foarte interesant:

cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă recomand să intraţi pe blog, să-l studiaţi şi să-l trimiţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Documentar foarte interesant, prezentat chiar de un fost ateu, despre minuni şi mai ales prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie, confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice
youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be
8 -3
pixar
04 Aug 10:50
@DAC: Cred ca e prima data cand ai auzit de Sf Nectarie. Cultura ta se rezuma la niste articole din presa. Mai bine taceai...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print

Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?