Incident la protestul de la Galaţi. Un tânăr violent a fost reţinut de jandarmi şi dus la Poliţie

 

Un tânăr care participa la protestul de la Galaţi a fost ridicat de jandarmi şi dus la Poliţie, după ce a aruncat cu gheaţă în timpul marşului, fără să fie rănită vreo persoană.

În momentul în care protestatarii se aflau în marş pe strada Brăilei din Galaţi, unul dintre participanţi a aruncat cu gheaţă, fiind observat de jandarmi care l-au ridicat şi dus la Poliţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi, Mircea Cătălin Bădin, cel care a aruncat cu gheaţă a spus că este minor, el urmând să fie identificat, anunţă News.ro. 

Pe de altă parte, mai mulţi manifestanţi le-au oferit bomboane şi flori jandarmilor, iar forţele de ordine, la rândul lor, au oferit florile primite femeilor din mulţime.

La un moment dat, manifestanţii s-au oprit din marş la Palatul de Justiţie, unde au aprins lumânări pe care le-au pus pe treptele instituţiei, oamenii spunând că acest gest simbolizează ”moartea justiţiei”.

La ora transmiterii acestei ştiri, numărul protestatrilor a ajuns la aproximativ 6.500, iar oamenii se întorc către sediul Prefecturii, unde a început acţiunea de protest.

Oamenii au început să se strângă, încă de la ora 18.00, în faţa Prefecturii Galaţi, ei venind cu steaguri şi pancarte cu lozinci precum: ”Nu vrem legi ruşinoase” sau ”Hoţia şi prostia conduc în România”. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?