Compania Aeroporturi, după ce un avion a smuls asfalt de pe Aerpoportul Otopeni: Nimic grav! (FOTO)

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti reacţionează după apariţia informaţiei că decolarea unei aeronave de mari dimensiuni, Boeing 747, a dislocat o bucată din pistă. "A fost o exfoliere, nimic grav," anunţă un comunicat oficial.



Un comunicat oficial al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti recunoaşte, în linii mari, incidentul şi consecinţele, dar susţine că traficul a fost redirecţionat către pista 08L, nefiind, astfel, afectat.

"La decolarea de pe pista 08R a cursei El-Al de vineri, 30 martie, operată cu o aeronavă Boeing 747-400, s-a produs o exfoliere a statului asfaltic de uzură, cu o grosime de 0,6 cm. Acest tip de aeronavă operează, conform certificatului de autorizare emis de AACR, cu măsuri speciale. Astfel, conform procedurii în vigoare, imediat după decolare a fost efectuat controlul special pe suprafaţa pistei şi, ca urmare, s-a intervenit pentru eliminarea neconformităţii în vederea desfăşurării în siguranţă a traficului aerian”, transmite Aeroporturi Bucureşti.

Reacţia vine după ce Asociaţa Pro Infrastructură a scris luni, pe pagina sa de Facebook, că singura pistă a Aeroportului Henri Coandă operaţională pe întreaga lungime, a fost cârpită în nenumărate rânduri.”Este inadmisibil. Atât timp cât ai niște piste vechi pe care nu ai mai făcut investiții se pot întâmpla asemenea incidente. Sperăm ca înainte să se petreacă un eveniment nefericit, tragic, să se facă tot ceea ce ține de autorități astfel încât să avem o reabilitare completă, din temelii”, a declarat Ionuț Ciurea, director executiv Pro Infrastructura, la Realitatea TV.

Și compania Tarom a acuzat starea pistelor de pe Otopeni, descrisă ca fiind ”sub orice critică”. ”Solicităm Companiei Naționale Aeroporturi București precum și Ministerului Transporturilor din România întreprinderea de măsuri urgente pentru reabilitarea capitală și operaționalizarea pistelor Aeroportului Henri Coandă pentru a nu ajunge în situația unor evenimente cu posibile urmări tragice”, a afirmat directorul Tarom, Werner Wollf, acum câteva zile.

Imaginile trimise pe adresa martorocular@realitatea.net de un telespectator Realitatea TV arată starea jalnică a pistelor celui mai mare aeroport din ţară.

sursă: Adrian Adrian

Mai multe fotografii puteti urmării aici.  

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?