Incident cu focuri de armă la Houston: Doi suspecţi morţi şi patru poliţişti răniţi

 
Atac armat
Atac armat

Patru poliţişti sub acoperire din metropola texană Houston au fost împuşcaţi şi răniţi luni în timp ce încercau să prezinte un mandat în cadrul unei anchete privind drogurile, iar doi suspecţi au fost ucişi când forţele de ordine au ripostat cu focuri de armă, informează Reuters.



Potrivit şefului poliţiei din Houston, Art Acevedo, doi dintre poliţişti au fost răniţi în gât şi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale. Starea lor era critică, dar stabilă. Un alt agent a fost rănit în umăr şi externat după scurt timp, iar un alt poliţist rănit era în stare bună, a precizat poliţia pe Twiter. În timpul incidentului, un alt membru al forţelor de ordine s-a accidentat la genunchi.

Agenţii au fost împuşcaţi când au încercat să intre într-o locuinţă pentru a aduce la cunoştinţă un mandat, cu puţin timp înainte de ora locală 17.00 (23.00 GMT).


"Imediat după ce au spart uşa, poliţiştii au fost întâmpinaţi cu focuri de armă de unul sau mai mulţi suspecţi din locuinţă", a relatat Acevedo. Ei au fost răniţi de gloanţe trase cu pistoale semiautomate.

O echipă SWAT, specializată în intervenţii armate, a preluat conducerea operaţiunii şi a trimis în locuinţă doi roboţi, care au transmis imagini în care s-a văzut că doi suspecţi fuseseră atinşi de gloanţele poliţiştilor. S-a constatat că suspecţii au decedat pe loc.

Ancheta la adresa respectivă a început după ce un vecin a anunţat poliţia că suspecţii vând heroină, scrie agerpres.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?