Incendiu violent în Satu Mare: o mașină și mai multe imobile, făcute scrum

Un autoturism și mai multe imobile au luat foc, duminică seară, în localitatea Iojib, Satu Mare.



La fața locului au intervenit două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare. De asemenea, alături de pompierii militari, pentru stingerea incendiului au intervenit şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Medieşu Aurit şi Apa cu autospecialele din dotare.

La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent, atât la garajul în care a izbucnit incendiul, cât şi la acoperişul casei din vecinătate.

După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, salvatorii au lichidat incendiul, reuşind împiedicarea propagării acestuia la întreaga locuinţă.

Din fericire, potrivit presasm.ro, nu au fost victime, însă au fost pagube materiale. Astfel, un autoturism aflat în garaj, acoperişul garajului şi acoperişul imobilului învecinat au fost arse pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost scurtcircuitul electric la un conductor electric defect din componenţa sistemului electric al autoturismului.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?