Încă un pesedist părăsește corabia! Un deputat în minus pentru social-democrati

 

PSD se confruntă cu un val de "evadări" în ultima vreme, nume grele fiind pe lista celor care au părăsit partidul. Ultimul pe listă, deputatul de Girugiu, Alexandru-Ioan Andrei.



Deputatul Alexandru-Ioan Andrei părăseşte grupul parlamentar al PSD.

El a precizat că, începând de luni, nu mai face parte din grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor.

Plecarea acestuia a fost anunţată în plenul Camerei de preşedintele de şedinţă, Eugen Nicolicea.

Alexandru-Ioan Andrei este deputat de Giurgiu.

Știre în curs de actualizare.

Astfel, deputatul de Giurgiu care a fost ales pe listele PSD, la alegerile din 2016 nu mai face parte, începând de luni din grupul deputaţilor social-democraţi. Acesta va activa în grupul neafiliaţilor până va anunţa dacă va adera la un alt grup parlamentar.

În ultimul timp, mai mulţi social-democraţi au demisionat din PSD şi au aderat la Pro România.

Deputatul de Timiş Adrian Pau a anunţat, la începutul lunii, că demisionează din PSD şi aderă la Pro România, deoarece nu se mai „regăseşte” în partidul condus de Liviu Dragnea.

Şi fostul premier Mihai Tudose a anunţat, pe Facebook, că se înscrie în partidul lui Victor Ponta. Şi deputatul Georgian Pop a spus că demisionează din PSD şi se înscrie în Pro România. Pop era secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

Au mai aderat la Pro România deputatul Oana Silvia Vlăducă şi deputatul Corina Bogaciu, cea din urmă demisionând din PSD în luna noiembrie a anului trecut.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Jan
19 Feb 05:24
Cred ca e foarte rau sa platesti oamenii tai din bugetul protectiei copilului, dar nu este rau deloc sa subventionezi scoli din orice buget posibil. Ce facem, nu mai constientizam realitatea !!!?
Răspunde
0 0
Ileana
18 Feb 19:59
Alexandru-Ioan Andreim pentru ca se scufunda corabia sare in alta barca.
Se pare ca a subventionat scoli din Giurgiu cu bani de la OSIM din fotoliul de director general,
Răspunde
0 0
Ileana
18 Feb 19:55
Alexandru-Ioan Andreim pentru ca se scufunda corabia sare in alta barca.
Se pare ca a subventionat scoli din Giurgiu cu bani de la OSIM din fotoliul de director general,
Răspunde
0 0
adriana
18 Feb 18:52
Oamenii se trezesc ! Bravo !
Răspunde
0 0
cotoi
18 Feb 18:28
Felicitari a-ti ales o varianta inteleapta .
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?