În 1980, o aeronavă cu 186 de pasageri, pe ruta România-Mauritania, s-a prăbuşit în oceanul Atlantic. Doar o persoană a murit - GALERIE FOTO

Atenţie, viteză de reacţie, experienţă şi simţul răspunderii. Sunt doar câteva dintre calităţile pe care trebuie să le aibă un pilot de aeronavă, care aproape zilnic, este responsabil pentru vieţile a sute de pasageri. Paul Mitu a lucrat timp de 30 de ani ca pilot pentru Tarom, iar în timpul miilor de ore de zbor a avut de înfruntat nenumărate probleme. Într-una dintre curse, aeronava pe care o pilota s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic şi s-a blocat într-un banc de nisip. Surprinzător, doar o singură persoană a murit în urma accidentului.