Aurorele, cunoscute şi drept "luminile polare" sunt un fenomen familiar pe Pământ, dar au fost observate şi pe alte planete din Sistemul Solar.
Aurorele boreale şi australe au captivat dintotdeauna imaginaţia celor care le-au văzut. Strălucirile în nuanţe de verde sau roşu, albastru şi chiar purpuriu ce apar pe cerul din apropierea zonelor polare ale Pământului sunt rezultatul fluxurilor de particule ionizate, provenite de la Soare, care se ciocnesc de straturile superioare ale atmosferei, la altitudini de câteva sute de kilometri, şi interacţionează cu atomii de oxigen (rezultând culorile roşu şi verde) şi respectiv de azot (albastru şi purpuriu) din atmosferă.
Nu este pentru prima oară când telescopul Hubble a observat fenomenul de auroră pe Uranus. Astfel de observaţii au mai fost realizate în anii 2011, 2012 şi 2014.
Menţinând obiectivul în spectrul ultraviolet al telescopului Hubble asupra planetei Uranus de două ori în aceeaşi lună, în perioadele 1 - 5 noiembrie şi 22 - 24 noiembrei 2014, oamenii de ştiinţă au putut determina faptul că aurorele de pe Uranus se rotesc odată cu planeta. Aceste observaţii au contribuit şi la localizarea polilor magnetici ai lui Uranus.
În această imagine, publicată iniţial în 2017, sunt vizibile aurorele ca regiuni albe pe fundalul albastru al planetei. Imaginea a fost compusă din fotografii realizate în spectrul vizibil al luminii, de către sonda Voyager 2, aparţinând NASA şi din fotografii obţinute de Hubble în ultraviolet. Voyager 2 a fost prima şi singura sondă spaţială care a vizitat cele mai îndepărtate planete ale Sistemului Solar. Ea a survolat planeta Uranus în ianuarie 1986 şi a trecut pe lângă Neptun în august 1989. Aceste planete gazoase îngheţate nu au mai fost vizitate de atunci. NASA şi ESA explorează posibilitatea unei noi misiuni comune spre aceste planete, în scopul strângerii mai multor informaţii despre originea lor şi rolul pe care îl au în mecanica Sistemului Solar.
