Imagini inedite din prima zi în care a circulat metroul bucureştean, 16 noiembrie 1979

 
Imagini inedite din prima zi în care a circulat metroul bucureştean, 16 noiembrie 1979
Imagini inedite din prima zi în care a circulat metroul bucureştean, 16 noiembrie 1979

Pe 16 noiembrie 1979, s-a dat în folosinţă, experimental, primul tronson al magistralei 1 a metroului din Bucureşti între staţiile Timpuri Noi şi Semănătoarea.



La data de 19 noiembrie 1979, primul tronson al magistralei I, în lungime de 8,1 km cu șase stații, pe distanța Semănătoarea — Timpuri Noi, era dat în exploatare în beneficiul călătorilor. Cele șase stații sunt: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi.

Până la 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării metroului, garniturile au funcționat cu călători, fiind singurul metrou care, în perioada de probe, a funcționat astfel. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?