Igor Dodon, lovitură grea pentru partidele care vor unirea Moldovei cu România

 

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat miercuri că va veni în timpul apropiat cu o iniţiativă legislativă privind interzicerea activităţii partidelor care pledează pentru lichidarea statalităţii Republicii Moldova, referindu-se la formaţiunile prounioniste, relatează mass-media moldovene, între care portalul AllMoldova şi postul public de televiziune de la Chişinău TRM.

Igor Dodon a făcut o declaraţie în acest sens într-o întâlnire cu reprezentanţi ai presei, pe care i-a invitat la reşedinţa prezidenţială din Condriţa, situată la 29 km distanţă de Chişinău.

"Vom înregistra în toamnă o iniţiativa a preşedintelui privind interzicerea prin lege a oricărui partid sau organizaţii obşteşti care pledează pentru lichidarea statalităţii", fie că este vorba de partide care vor unirea cu România, fie de cele care vor alipirea la Rusia, a declarat Dodon, menţionând că o prevedere similară ar exista şi în legislaţia României.

Cu această ocazie, el a confirmat sosirea la Chişinău a vicepremierului rus Dmitri Rogozin, în pofida apelului adresat autorităţilor de către societatea civilă de a nu-i permite acestui reprezentant al Moscovei, cunoscut pentru atitudinea sa ostilă faţă de actuala coaliţie (proeuropeană) de la Chişinău, intrarea în Republica Moldova.

În acest sens, Igor Dodon a precizat că vineri va avea o întrevedere cu Dmitri Rogozin, emisarul preşedintelui Vladimir Putin pentru Transnistria, iar sâmbătă ei se vor deplasa împreună la Tighina (Bender) pentru a participa la ceremoniile prilejuite de marcarea a 25 de ani de la lansarea operaţiunii de menţinere a păcii în zona de securitate ce separă Republica Moldova de Transnistria.

"Eu am insistat şi am primit asigurare că el (Rogozin) va rămâne (în noaptea de vineri spre sâmbătă) la Chişinău. Şi cel mai probabil aşa şi se va întâmpla. Acest lucru este o premieră. De ce spun premieră, pentru că vicepremierul rus de obicei rămâne peste noapte în Transnistria", a remarcat Dodon, citat de portalul Deschide.md.

Preşedintele Dodon a mai anunţat că l-a invitat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să efectueze o vizită în Republica Moldova. "Iniţiem pregătirile pentru această vizită, invitaţia am lansat-o. Intenţionez să discut cu preşedintele rus despre relaţiile moldo-ruse. Vladimir Putin nu a mai fost în Republica Moldova din anul 2008", a declarat liderul prorus de la Chişinău.
Pe de altă parte, Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat miercuri la sediul său pe ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, în legătura cu preconizatele ceremonii prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, relatează Radio Chişinău.

Astfel, MAE moldovean a subliniat inoportunitatea organizării în mod unilateral a unor ceremonii cu acest prilej, cu participarea artiştilor şi delegaţiilor oficiale din Federaţia Rusă, menţionând că astfel de acţiuni pot prejudicia relaţiile moldo-ruse. Or, Chişinăul îşi doreşte ca aceste relaţii să fie prieteneşti, de încredere şi respect reciproc, potrivit sursei citate.

În acest context, diplomaţia de la Chişinău a amintit numeroasele demersuri ale Republicii Moldova privind transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii pe Nistru, care demult şi-a îndeplinit sarcinile, într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional, având ferma convingere că aceasta va contribui la întărirea încrederii şi la crearea unei atmosfere favorabile pentru procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?