VIDEO. Icoana făcătoare de minuni din România, speranţă pentru femeile care nu pot avea copii

 

Femeile care nu pot avea copii îşi pun speranţa într-o icoană făcătoare de minuni care se află la biserica Banu din Buzău. Preoţii spun că de-a lungul timpului, icoana a făcut multe minuni. 

La biserica Banu, una dintre cele mai frumoase şi vechi biserici buzoiene, se află o icoană a Maicii Domnului considerată făcătoare de minuni, veche de peste patru secole, scrie stiridebuzau.ro.

Biserica Banu, de lângă Colegiul Hasdeu, este unul dintre importantele monumente istorice al Buzăului, pentru arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, care îţi sugerează senzaţia de înălţime.

Sub bolţile sfântului lăcaş, se află minunata icoană în stil bizantin a Preacuratei, poleită cu aur. "Icoană făcătoare de minuni din Sf. Munte Athos, mănăstirea Dionisiu, adusă de monahii greci în această Sf. Biserică, ctitorie a voievodului Radu cel Mare (1495 – 1508) şi a Sf. Nifon, mitropolitul Ungrovlahiei (1486- 1508), la anul 1503", scrie pe mesajul afişat lângă icoană.

Istoria acesteia este destul de interesantă, bănuindu-se că este una dintre cele salvate din Constantinopolul cucerit de turci, fiind îmbrăcată în argint în 1697 de Doamna Elena, soţia domnitorului Brâncoveanu, şi poleită cu aur în 1819 de vel postelnicul Alexandru Văcărescu.

"Este o icoană de la 1503, adusă de la Sfântul Munte Athos. A făcut nenumărate minuni. Aici, în general, credincioşii vin să se roage pentru neputinţe, boli, dar şi foarte multe femei care doresc să nască şi nu pot avea copii", a declarat preotul Radu Ilie, paroh al Bisericii Banu. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?