Sezonul de alpinism în Himalaya a început. Test dificil pentru Horia Colibășanu și Alex Găvan

Sezonul de ascensiune de primăvară a început în Himalaya și doi alpiniști români se vor afla anul acesta în fața unor teste dificile. Este vorba despre Horia Colibășanu și de Alex Găvan.



Echipele de alpiniști din întreaga lume au început deja sezonul de alpinism de primăvară din Himalaya, unele expediții fiind deja în drum spre taberele de bază. Expedițiile au un interval relativ scurt: la finalul lui mai, venirea musonului va duce la deteriorarea vremii și va face imposibilă ascensiunea.

Doi români se află în fața unor teste importante.

”Horia Colibășanu va încerca deschiderea unei noi rute spre vârful Everest. Sportivul român îl va avea ca partener de expediție pe Peter Hámor (53), alpinist slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri. Horia şi Peter au experienţă de echipă de 8 ani”, anunță blogul lui Colibășanu, care nu oferă foarte multe detalii despre ascensiune.

Potrivit site-ului lui Hámor, cei doi plănuiesc să urce spre vârf dinspre Nord-Vest, urmând apoi să coboare pe Șaua Sudică.

Site-ul lui Hamor mai precizează că cei doi vor să lege de fapt două ascensiuni, astfel că după coborârea pe Șaua Sudică va urma urcarea pe Lhotse. Ascensiunile vor fi făcute fără oxigen suplimentar și în stil alpin.

Evoluția expediției poate fi urmărită pe site-ul lui Colibășanu sau pe pagina sa de Facebook. 

În acest timp, un alt român, Alex Găvan, încearcă la rândul său escaladarea a două vârfuri din Himalaya, fără oxigen suplimentar.  

Expediție pe ”muntele ucigaș”. Alex Găvan urcă pe două vârfuri din Himalaya fără oxigen suplimentar 

Vârfurile vizate sunt Dhaulagiri, 8167m și Nanga Parbat, 8125m. Nanga Parbat, supranumit ”muntele ucigaș”, a făcut ultima victimă chiar anul acesta, în urmă cu mai puțin de două luni. Alpinistul polonez Tomek Mackiewicz a murit, iar franțuzoaica Elisabeth Revol a fost salvată undeva la 6.000 de metri, după ce doi reușiseră să atingă vârful în condiții deosebit de dificile, pe timp de iarnă.

Expediția lui Găvan presupune două etape distincte, lunile aprilie și mai fiind dedicate ascensiunii vârfului Dhaulagiri, iar iunie și iulie pentru Nanga Parbat. În acest proiect, Alex Găvan face echipă cu doi alpiniști experimentați.

Pentru Dhaulagiri, în Nepal, partener de coardă îi va fi Pawel Michalski (patru vârfuri de peste opt mii de metri la activ, membru în echipa națională de himalaysm hivernal a Poloniei și fost adjunct al acesteia), alături de care Alex a urcat în premieră românească vârful Gasherbrum 1, 8068m, din Pakistan, în 2007.

Apoi, alături de Tunc Findik (Turcia, unsprezece vârfuri de peste opt mii de metri la activ), Alex Găvan se va întoarce pe Nanga Parbat, în Pakistan.

Evoluția expedițiilor poate fi urmărită pe site-ul lui Găvan și pe pagina sa de Facebook.

Printre expedițiile notabile de anul acesta se numără cea a lui Lhakpa Sherpa, o nepaleză care trăiește în SUA.

Lhakpa Sherpa este singura femeie care a urcat pe Everest de opt ori și anul acesta vrea să urce pentru a noua oară.

Ca amănunt, Lhakpa Sherpa a fost căsătorită cu George Dijmărescu, un american de origine română, care a escaladat la rândul său Everestul de nouă ori.

Tot pe Everest vrea să ajungă și chinezul Xia Boyu, care are 70 de ani, ambele picioare amputate și folosește proteze pentru deplasare.

Xia Boyu și-a pierdut ambele picioare în 1975, în timpul unei tentative nereușite de ascensiune a Everestului, când încerca să își ajute tovarășii de expediție.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?