Hidroelectrica, obligată să dea statului 550 de milioane de lei, ca dividende

 

Hidroelectrica a anunțat, joi, că acționarii vor discuta în a doua decadă a lunii decembrie distribuirea a 550 de milioane de lei sub formă de dividende suplimentare, bani pe care-i va lua din fondul de rezervă, la recoamnadrea Ministerului Energiei, acționarul majoritar.



După Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Transgaz, Hidroelectrica este a cincea mare companie energetică aflată în portofoliul statului care este obligată să acorde dividende suplimentare, practic să alimenteze bugetul de stat, pe fondul risculuiu ca pragul de deficit bugetar de 3% să fie depășit.  Decizia a a scoate aceste sume din rezerve poate pune în pericol investiții importante, notează hotnews.ro. 

Cel mai mult va distribui Romgaz: peste 700 de milioane de lei.

Conform unui memorandum al Guvernului, companiile cu capital de stat sunt obligate, pentu al doilea an consecutiv, să vireze acționarilor cel puțin 90% din profit, banii fiind necesari pentru acoperirea majorărilor de pensii și salarii.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?