Denumit și primarul Americii, pentru rolul său extraordinar în infama zi de 11 Septembrie 2001, acea zi a atacurilor teroriste, Giuliani este printre altele și Sir Giuliani, fiind înnobilat de regina Marii Britanii. Dar, pe lângă toate onorurile primite, americane sau mondiale (să ne amintim și prezența sa într-o sală de teatru românească, pe scena căreia însuși Florin Piersic îi aducea un subtil omagiu), un element pe care puțină lume pare a ști, este acela că Rudy a devenit primar al metropolei New York, după ce a fost unul dintre puținii procurori care a reușit să pună sub acuzare și să obțină condamnări a peste 1000 de membri ai mafiei italiene din SUA, a peste 200 de politicieni (democrați și republicani) și a zeci de actori ai elitei financiare din Manhattan.
Cunoscut mai mult pentru mandatele sale de primar, lui Giuliani i se ignoră trecutul său de procuror. Unul extrem de dur și de determinat. În secundele pe care deja multă lume le-a văzut la FoxNews, Giuliani nu a fost avocatul lui Trump, ci procurorul acuzator al lui Biden. Iar acest lucru mă sperie, pentru că nominalizarea numelui România dovedește, ceea ce sursele americane menționau de peste 16 luni, că, pe lista marilor interese ale lui Biden în Europa, România pare a fi fost a doua ca importanță, după cea a Ucrainei.
Încă din anii administrației Obama, acest lucru se cunoștea, iar marile probleme pe care această regiune est europeană le-a cunoscut nu ar fi existat dacă Biden și-ar fi îndeplinit onest și corect îndatoririle de vicepreședinte al celei mai puternice democrații din lume.
Pentru ca tabloul politic să fie complet, reacția dură a lui Giuliani vine după ce un grup de democrați au cerut oficial întregii media americane să îi interzică celebrului primar orice prezență. Pur și simplu, neînfricații luptători pentru democrație cer ca una din vocile critice la adresa lor să fie trecută pe lista neagră. Rictus al descompunerii ideologice tipice lui Mihail Șora, cel care, acum 65 de ani, interzicea publicarea lui Eminescu pentru naționalism, dar îl promova pe peotul comunist Aragon al Franței, pentru internaționalism, cererea de interzicere a lui Giuliani a declanșat o reacție demnă de procurorul neiertător de acum 40 de ani.
Ca să provoace și mai multe daune neo marxiștilor din tabăra lui Biden și în special ai lui Soros (cine ascultă atent acuzațiile lui Giuliani va afla că afacerea lui Biden junior, Burishma, pare a acoperi o afacere ucrainiană de și mai mare amploare, cea a lui Soros, care și ea era sub lupa procurorului ucrainian demis la cererea lui Biden senior, precum și o legătură cu dosarul Steele, unde un spion britanic, la pensie, îl acuza pe Trump ca fiind legat de Moscova)(https://youtu.be/JzkpFq5jKjM?t=66), Giuliani aruncă numele României. Mai mult, Giuliani pune România pe harta unuia dintre cele mai complexe scandaluri politice americane și pentru că, în același timp, statul subteran american tocmai aruncase în joc, pentru a da greutate procesului de demitere prezidențială, un al doilea turnător, se pare tot ofițer de informții, care (conform surselor media americane) dorește să iasă la suprafață și să confirme prima turnătorie cu privire la conversația telefonică dintre Trump și Zelensky.
După Ucraina, în oglindă, Giuliani pune a doua țară în discuție, România, așa cum democrații vor să aducă un al doilea turnător de prin cotloanele CIA. Și iată că jocul politic a devenit dintr-o dată nu numai fierbinte, dar incandescent pentru România.
Scriam deja, într-o primă analiză, că, prin desecretizarea celebrei convorbirii telefonice Trump-Zelinsky, nu președintele american a pierdut, ci sub autobuz a fost aruncată Ucraina, iar Biden practic a fost eliminat din cursa prezidențială.
Pentru simetrie, căci se pare că lui Giuliani îi place această tehnologie de anchetă (nu ar fi primul, celebrul avocat francez Jacques Verges anula eforturile acuzării exact prin această tehnologie judiciară – a simetriei) pericolul ca România să fie aruncată și ea sub autobuz devine acum real.
Pentru România, nepregătită, cum este Ucraina, să reziste unui război intern american de amploarea celui de acum, posibilitatea ca relațiile ei strategice să fie destabilizate pe termen lung devine element critic de analiză.
Dar, pentru moment, pot doar să vă povestesc cum a ajuns un ambasador american la București. Plecarea cu surle și trâmbițe a lui Gittestein din funcția ambasadorială de la București a fost urmată de o tranziție lungă, de ani, perioadă în care SUA nu au avut ambasador în România. În spatele ușilor închise, la Departamentul de Stat se ducea o luptă extrem de dură între Clintoniști (foștii angajați ai lui Hillary Clinton – cum a fost de exemplu celebra Toria Nuland) și Bideniști (cum a fost John Kerry, devenit de altfel Secretar de Stat imediat după plecarea lui Hillary). Echilibrul de influențe, negociat de către Clinton cu Obama, nu a funcționat, astfel că oamenii ei din departament nu primiseseră funcțiile promise. Postul de la București era dorit de către ambele facțiuni, nu numai pentru savoarea sa locală (ambasadorul SUA devenise, după intervenția brutală din 2012, practic un guvernator al României), ci și pentru valoarea sa strategică și anume apropierea de Ucraina. Unde, în marele desen geo-strategic al lui Hillary Clinton și statului subteran american, trebuia să se întâmple jocul care trebuia să îi asigure locul în istorie, după ce va fi fost aleasă prima femeie președinte al SUA.
Astfel, Klemm a fost numit pentru ca să reprezinte autoritatea lui Hillary, exact în ultimul an al administrației Obama, tocmai pentru a promova interesele politice ale noului președinte Clinton, așa cum toate sondajele anunțau că va fi. Istoria însă joacă feste, iar Clinton nu a fost aleasă. Această nominalizare era lovitura împotriva lui Biden.
Există o legendă, destul de substanțiată de presa americană, care spune că Hillary Clinton, la începutul campaniei ei, i-ar fi spus lui Biden ca ea nu va face nici un fel de ancheta cu privire la afacerile fiul său, dar că nu poate garanta că, odată ajunsă la Casa Albă, oamenii săi nu o vor face. Mesajul mai mult decât clar a fost recepționat și tradus corect de către Biden, pe atunci favoritul lui Obama pentru a fi candidatul democrat la alegerile prezidențiale din 2016. Ca atare, folosindu-se de dispariția tragică a fiului său Beau, Biden a anuntat ca nu se va prezenta candidat. Clinton punea la colț astfel și pe Obama, care știa clar de acțiunile lui Biden din Estul Europei și nu le-a oprit niciodată, rivalitatea dintre clanul Clinton și noua dinastie politică democrată pe care Obama dorea să o fondeze fiind de notorietate publică.
Povestea Biden s-ar fi încheiat astfel dacă Hillary ar fi devenit președinte al SUA. Toți analiștii sunt de acord în a spune că strategia pe care Clinton o pregătise se referea la curățirea efectivă a tablei de șah. Clinton pregătise cel mai dur purgatoriu al eșichierului politic american. Începând cu #metoo, cu #blacklivesmatter, cu #whitenationalism și terminând cu lupta împotriva corupției, toate acestea erau instrumentarul principal pentru eliminarea tuturor celor care, din interiorul clasei politice americane, s-ar fi opus președintelui Hillary Clinton și proeiectelor sale. Începând cu Biden, Obamiști, Bushiști etc.
Exact ceea ce s-a întâmplat în România trebuia să se întâmple și în SUA. Băsescu pusese în aplicare, cu ajutorul lui Coldea și Maior, procesul de eliminare a tuturor actorilor politici, economici, culturali, spirituali din România. DNA, ANI, DIICOT, ICCJ, SRI și alte instituții fuseseră transformate în instrumente implacabile ale epurării pregătite în laboratoarele ascunse ale statului subteran.
Același proces trebuia să aibă loc în SUA, sub Hillary Clinton. De aceea, vom observa că, chiar și în cazul pierderii de către aceasta a alegerilor, anumite elemente ale programului stabilit de către statul subteran au fot declanșate, cum a fost cel denumit #metoo, primele victime acuzate de infracțiuni sexuale (unele vechi de zeci de ani) nefiind republicane ci principali actori ai stângii americane din domeniul media și film, tranziționând treptat spre tereneul politic și judiciar. Exact ca și în România, directorii FBI, CIA, NSA erau parte integrantă a proiectului. Cei trei au fost dați afară cu greu de către Trump, când a devenit președinte, iar reacțiile lor sunt absolut identice cu cele ale unor Coldea, Kovesi sau Tarcea. Simetria (căci tot ne-am referit la ea) este uluitoare. Avem impresia că România a fost laboratorul unui experiment care prefața un program de inginerie socială pregătit pentru continentul american. Iar dacă acest proiect mamut ar fi reușit, democrația, așa cum am învățat-o noi la școală, ar fi dispărut, făcând loc unui forme de organizare politică și statală nouă, cu o nouă clasă politică, militară, culturală, spirituală și economică, slujind exclusiv interesele statului subteran, oricare ar fi fost acela. Hillary Clinton devenea cel mai puternic președinte al SUA, din întreaga istorie a acestei federații. Si ar fi schimbat complet istoria mondiala.
Prin ambiția sa de neegalat, aceasta ar fi intrat în galeria marilor femei ale lumii, începînd cu Hatshepsut, femeia faron a Egiptului ramsesian, continuând cu Artemisia, regina din Halicarnassus luptând împotriva grecilor la Salamis (și al cărui mausoleu funerar a fost considerat una dintre cele șapte splendori ale antichității), amintind doar de Bouticca, regina Iceniilor sau cunoscând cele două Cleopatre, ambele de sânge ptolemeic (una egipteană, urmașă a celei și mai celebre Thea siriene), petrecând pe Lei-tzu a Chinei (soția fondatorului taoismului, dar și cea care a inventat imperiul matăsii care a creat China de mijloc), sau, mai aproape, evocând pe Ecaterina cea Mare a Rusiei (nemțoaica care a dat academia agricola rusă și primul pod de piatră). Ar fi început un război cu Rusia, utilizând, exact ca Hitler, teritoriul dezagregat al Ucrainei. Visul ei de a deveni comandant șef în timp de război s-ar fi realizat la perfecție. Că ar fi devenit și ea victimă a statului paralel, așa cum Băsescu sau Elena Udrea au devenit, putem doar să ne imaginăm.
Prin acest proiect, Hillary Clinton ar fi devenit fondatoarea unei forme de conducere globale care nu ar mai fi fost produsul votului democratic național, ci al intereselor oculte și neștiute, ale unei elite imposibil de identificat. Visul unui Soros devenit nu numai realitate ci și model pentru toate țările lumii, de pe toate continentele. Tocmai de aceea, Pelosi a declanșat, la aproape 80 de ani ai săi, complexul proces de demitere al lui Trump. Pentru a debloca procesul oprit de către alegerea neașteptată a acestuia în funcția de președinte al SUA. Și tocmai în acest joc pe cât de complex, pe atât de distrugător, în miezul fierbinte al unui reactor de inginerie socială la nivel planetar, numele României a fost rostit. Binecuvântare sau blestem, viitorul o va spune. Pentru moment, însă, riscurile sunt enorme. Ele sunt absolut termonucleare.
Un editorial semnat H. D. Hartmann.
