Halucinant: malurile unui lac, acoperite în întregime de o pânză de păianjen GIGANT

 

Malurile lacului Vistonida din nordul Greciei sunt acoperite, de mai multe zile, de o pânză de păianjen gigantică, ţesută de mii de mici arahnide.



Învăluind tufişurile, arbuştii şi gardurile care înconjoară lacul, pânza are o lungime de peste 1.000 de metri.

Potrivit experţilor, ineditul fenomen este o consecinţă a înmulţirii în această vară, din cauza temperaturilor ridicate, a ţânţarilor şi musculiţelor cu care se hrănesc păianjenii.

"Condiţiile meteo sunt ideale pentru înmulţirea păianjenilor", cu o "o atare abundenţă de hrană (...) s-a produs fenomenul suprapopulării", a explicat Euterpe Patetsini, biolog al parcului ecologic local, pentru postul local de televiziune Alpha.

Peisajul spectaculos a fost creat de păianjeni din genul Tetragnatha, o specie care preferă umiditatea.

Aceste arahnide au un corp conic dotat cu picioare lungi şi îşi ţes pânza pe orizontală, fără gol în partea centrală.

Un fenomen similar a fost observat luna trecută în apropierea orăşelului de coastă Aitoliko, în vestul Greciei.

Pânza şi vieţuitoarele care au creat-o au însă o existenţă efemeră şi vor fi distruse în curând de precipitaţii sau de scăderea temperaturilor. 

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?