H.D. Hartmann: „Ponta cel mic: de la acoperiți la harem!"

 

De când bine meritata moțiune a trântit guvernul Dăncilă, cu buluceală istorică (abia cinci voturi, trei fiind trădare cu semnal de la celebrul Coldea) și vârâtă pe sub ușa președinției, un politican român joacă țintar cu țara. Victor Ponta și-a mai dat, în cincinalul socialist ce tocmai a trecut, măsura măreției. 

De prin spitalul Padișahului, pe malul mitic al iubirilor grecești din Bosforul leneș curgător (cel care tocmai ce ne-a dovedit cât de iubitor de pace este în Siria și mare beutor de vin roșu-pârguit al viilor kurde), acum ani, Ponta își dădea demisia din funcții, una după alta, pe Facebook. Lăsându-și partidul cu gura larg deschisă și aruncând un guvern majoritar sub șenilele unei drepte inconștiente, Ponta folosea media socială precum Osman Pașa folosise iataganul. Operat la genunchi sau menisc, sau mai știe Dumnezeu cel mare pe unde, Victor, din prim-ministru cu majoritate solidă și leader socialist european, devenise plângăciosul de serviciu al istoriei contemporane scrise de un neamț prin Cotroceni. 

Astăzi, același Ponta, revenit din parcurile drogate ale Parisului decăzut, mai trage, la șapirograful istoriei, identică omucidere. Adolescent rebel al micilor amoruri uitate dramatic între stâlpii de cafenea, putreziți în așteptarea noului De Gaulle, căci de Napoleon nici Franța nu mai are morală sau putere de a îndura, fostul socialist se cocoață în vîrful copacilor (ca într-o copilărie neîncepută darămite să fie și terminată), proclamând trădarea politică ca soluție statală. Se va fi crezând Marghiloman, cel cu pacea de la București, care a acceptat sacrificul personal pentru a salva statalitatea românească strănsă la Iași, sau se visează Aexandru Machedon, pornit să cucerească perșii cei uriași, numai istoria viitoare ne-o va spune. Dar, cert este că de câteva săptămâni, acest personaj al drumului sătesc ce unește birtul cu poiana lui Iocan ne umple serile cu ceea ce, mecanic, la ordin execută diminețile. Se ajunse om politic bietul Ponta!

Un Ponta al jocului de țintar, pe ulițele europene, acelea fără de piatră cubică, cu șantierul minții aflat în blocaj de idei, emoțional decăzut și monstrous deformat de boala uitării de sine în fața oglinzii narcisiste, un astfel de Ponta vine să școlească politichia pe Dâmbovița. Oricât am fi noi de slabi de înger, ușor de dus de nas și repede iertători de păcate lumești, nu mai putem crede ceea ce auzim zilnic, de la acest împăunat. Răul pe care îl face este imens, fluviul de minciună pe care îl adună din micile râuri de otravă pe care numai el pare a le identifica, cu știință de carte mai bună decât cineva și-ar fi imaginat, vin să producă un blocaj politic instantaneu, cu efecte prelungite ca ale unui cancer aflat în metastază. 

Desigur că nimeni nu se așteaptă de la oamenii politici serioși din România (câți au mai rămas și ei) ca Victor Viorel să poată concepe alt fel de politică. Căci de la celebrele partide de tenis, citate în rapoarte diplomatice la Washington, până la ordinele sibilinice date pentru distrugerea vreunui opozant politic, Ponta și-a construit cariera sa politică lăsând în urmă numai cadavre. Triada celebră, formată de el, Maior și generalul izemenelor naționale Oprea, ridicase trădarea, șantajul, prostia și arestarea nominalizată prin bilețele, la rang de politică de stat. Așa cum Elena Lupescu își făcuse un titlu de glorie să spioneze prin Directorul Poștelor întreaga lume politică românească, mai ales să știe aventurile amoroase ale dușmanilor săi personali, așa și Ponta devenise cocota nașilor săi, care, din gelozie, invidie sau pură lăcomie, îi ordonau macabre epurări publice. Căci dacă PSD a fost golit de esența lucidității, dacă socialiștii au devenit fantome ale trecutului, s-a întâmplat numai pentru că tânărul Ponta a sacrificat totul pentru a obține nimic.

Astăzi, Victor interpretează, identic și fatal același rol de patolog, cel pe care îl avea generalul interesului național acum câțiva ani. Nici măcar imaginație nu au generalii mesianici aflați în rezervă. Scriam acum ani că România cunoaște sindromul generalilor din America de Sud. De la servicii secrete până la armata regulară, toți generalii cu stele obținute fără să fi fost pe vreun front vreodată, se cred salvatorii națiunii. Iar ca exemplu feroce al decăderii politice românești, observăm cum zilele acestea, la căznita naștere a guvernului liberal, șeful de stat major în funcție este împins, cu ordin pe unitate de presă, spre a deveni ministrul civil al apărării. Încălcare gravă a ordinii și culturii democratice europene, fenomenul degradării civice românești ne arată că statul subteran nu mai are răbdare ca agenții săi să ajungă măcar în retragere, devenind, identic ca în dictaturile militare africane, luptători pentru războaile civile pe care le vor comanda pe ascuns.

Pe acest fundal al mistificării, fără milă, fără morală, fără cultură, Ponta și-a format un partid al tradărilor. Nu are un vot în parlament care să fie produsul real al unei creații în viață. La el, partidul nu există decât pentru că cei care l-au urmat nu mai aveau destin în casa mamă. Câțiva dintre ei sunt oameni de valoare și doresc altceva. Negreșit aceștia realizează impasul imagologic și de resurse pe care Ponta l-a creat. Restul însă, sunt chipul și asemănarea stapânului. Iar stăpânul nu este Ponta. Cel care trage firele, cel care joacă țintarul prost al trădării naționale se află undeva la Cluj, ascuns într-o vilă recent construită. Acela dorește răzbunare, vrea ca sângele tuturor care s-au opus mesianismului său de țintirim, să fie în culoarea tablourilor de prost gust de pe pereții sufrageriei.

Ponta este doar un joc de lumini și umbre. Iar acest personaj, imposibil de definit fără instrumentarul unui bun psihiatru, devine, pe zi ce trece, pericol letal la adresa democrației și statalității românești. Un pericol crescut din incapacitatea clasei politice de la București de a orândui legea, de a confrunta trădarea și de a-și iubi țara. Căderea lui Dăncilă s-a datorat tocmai unei camarile, care, ca și pe timpul lui Carol al II-lea și Elena Lupescu, devenise cinică până la a încuraja trădarea. Căci Viorica Dăncilă ar fi trebuit să înțeleagă că negocierile impuse de către camarilă cu Ponta, pentru a supraviețui, sunt formula sigură a unei execuției atent pregătite. Iată că aceste negocieri au costat-o locul la Palatul Victoria. Lecția primită de socialiștii români trebuie înțeleasă foarte bine: cine merge cu Ponta va primi cadou șnurul de mătase al trădării. Istoria tradărilor naționale în România este lungă și plină de victime. Ponta nu este decât emisar al acestor crime politice, ordonate de sultani ascunși prin pădurile patriei.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
orban
18 Oct 11:59
Un articol de doi bani. Ai uitat ca Ponta a atras voturi ptr.PSD la parlamentare si Dragnea l-a injunghiat in spate. Luati magne B6 daca uitati.
Răspunde
0 0
Valentin
15 Oct 19:42
Text prolix, parantezoid pana la suprasturare, imposibil de urmarit. Fraze sforaitoare cu ideile ingropate in digresiuni inserate pare-se doar in scopul de a arata cititorului cat de doct este autorul. Asadar fondul expozeului oricat de adevarat ar fi el se pierde din cauza stilului narator.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?