Guvernul va aplica măsurile de relaxare fiscală anunțate pentru anul viitor. Ce taxe dispar

 

Guvernul nu vede necesară în prezent amânarea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute pentru anul viitor prin Codul Fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, aşa cum a solicitat Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat joi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, citată de News.ro.



Dragu motivează că execuţia bugetară „arată bine”, iar veniturile se situează peste program. 

„Nu am luat o decizie în acest sens şi consider că este prematur să luăm acum o decizie. Execuţia bugetară arată bine, veniturile sunt peste program, cheltuielile sunt şi ele, în unele cazuri, sub program sau în linie cu programul”, a spus Dragu, citată de News.ro.

Întrebată dacă Guvenul a luat o decizie privind solicitarea FMI de a amâna măsurile de relaxare fiscală care vor intra în vigoare de anul viitor, Dragu a precizat că Executivul nu are motive să ia o asemenea decizie la acest moment, având în vedere execuţia.

Codul Fiscal prevede că, de la 1 ianuarie 2017, va fi redusă cota generală de TVA cu încă un punct procentual, de la 20% în prezent la 19%, şi vor fi eliminate supraacciza la carburanţi şi impozitul pe construcţii speciale, cunoscut ca „taxa pe stâlp”.

FMI a recomandat României să amâne aplicarea acestor măsuri de la 1 ianuarie 2017, în condiţiile ar trebui să atingă un deficit bugetar mai redus pe cash, de 2,5% din PIB în acest an, care să coboare la 2% în 2017 şi 1,5% în 2018.

„Amânarea următoarei reduceri a TVA şi a celorlalte facilităţi prevăzute în Codul Fiscal să intre în vigoare anul viitor ar genera o reducere a deficitului de 0,75 puncte din PIB”, a afirmat recent şeful misiunii FMI în România, Reza Baqir.

Bugetului general consolidat al statului a fost aproape de echilibru după primele patru luni din acest an, înregistrând un excedent nesemnificativ, de 0,02% din PIB sau 130 milioane lei, cu mult sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, în special ca urmare a reducerii încasărilor din taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu 8,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit datelor Finanţelor.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 73,9 miliarde lei (9,8% din PIB), în scădere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totuşi, Ministerul Finanţelor susţine că veniturile bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au fost de 66,6 miliarde de lei în primele patru luni, "cu 1%  mai mult faţă de perioada similară a anului 2015 şi cu 3% mai mari faţă de programul aferent acestora".

Programul de convergenţă al României prevede o creştere economică de 4,2% în 2016 şi 4,3% în 2017, cu un deficit bugetar în intensificare la 2,95% din PIB în acest an şi în atenuare la 2,9% din PIB anul viitor.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?