Guvernul se opune ideii ca datele persoanelor fizice care dețin domenii web să fie publice

 

Guvernul se opune ideii ca datele de contact ale persoanelor fizice care dețin domenii web să fie prezentate public fără consimțământul acestora, operațiune pregătită în Parlament.



Deși Consiliul Legislativ a avizat rapid propunerea, Executivul arată că astfel de prevederi ar încălca Directiva europeană în domeniu și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care s-a pronunțat deja în astfel de cazuri.

Parlamentarii au inițiat un proiect care stabilește că datele de contact ale deținătorilor de domenii web persoane fizice vor fi prezentate public și fără consimțământul acestora, cu argumentul "protejării interesului economic al celor care vor să cumpere ori să vândă anumite domenii".

În prezent, aceste date nu sunt dezvăluite grație Legii protecției persoanelor și a datelor cu un caracter personal.

Regulamentul în domeniu stabilește că un nume de domeniu .ro poate fi anulat sau suspendat dacă există o încercare de a revinde numele de domeniu respectiv. Același regulament prevede însă o procedură de transfer al dreptului de folosință al unui domeniu .ro de la un deținător la alt deținător.

Guvernul consideră însă că prevederile reduc protecția persoanelor, potrivit Profit.ro.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?