Cozmin Guşă: Dragnea e o unealtă folosită de oameni mai deştepţi şi mai puternici decât el

Consultantul politic Cozmin Guşă a comentat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, decizia Guvernului de a renunţa la serviciile SPP, după anunţul făcut de Liviu Dragnea la un post de televiziune, conform căruia şeful SPP Lucian Pahonţu s-ar fi implicat în viaţa politică şi ar fi vorbit despre "executarea" lui Dragnea în martie şi despre înlocuirea lui de la şefia PSD cu Paul Stănescu. 



În opinia consultantului politic, decizia Guvernului "nu stă în picioare" şi a explicat că, cel mai probabil "oamenii deştepţi din spatele lui Dragnea au un interes clar în destabilizarea statului român".

"Dacă era vorba doar de elucubraţiile lui Dragnea, problema se putea rezolva prin comentarii, prin discuţii cu psihiatrii, acolo ne-am fi lămurit într-un fel sau altul. Însă această situaţie devine extrem de periculoasă pentru statul român, tocmai pentru că, la unison, un întreg cabinet de miniştri, cu premierul în frunte, ia o decizie pe care nu o argumentează şi ne arată că nu suntem o ţară din UE sau din NATO, ci suntem o ţară bananieră, condusă sau necondusă sau, oricum, cu anumite dictaturi din partea unuia care, din păcate, cred că nu mai este lucid. Sunt plecat din ţară dar m-am tot gândit la această situaţie cu Dragnea şi cu ceea ce fac miniştrii cabinetului său, cabinetul Dragnea 1, şi nu găsesc niciun corespondent, niciun precedent. Mai frustrant e că nu i se cere socoteală din statul român, atât lui Liviu Dragnea, cât mai ales celei care poartă răspunderea, prim ministrul în funcţie şi cabinetul.

Să recapitulăm: unuia din Gratia i-a spus unuia din Videle că unuia din Olt i-a spus unul de la SPP ceva. Cam asta este ce a spus Dragnea referitor la Lucian Pahonţu, şeful SPP, care nici mai mult, nici mai puţin, ar fi dat asigurări că, dacă e cuminte Paul Stănescu, va ajunge preşedinte în PSD. Poveste de adormit copiii, puteau să îşi caute o cauză mai bună cei care îl manevrează sau cei care îi spun lui Dragnea asemenea tâmpenii, pe care el apoi le repetă, ca un papagal. Nimic nu stă în picioare: cum să fie credibil aşa ceva: cum un cabinet de miniştri, în faţa uneor vorbe neargumentate, nu e credibil...ce forţă să aibă un şef SPP ca să impună un şef de partid la PSD? Niciuna. Dacă vorbea de un alt şef de serviciu, mai potent, cu reţele mai mari, era altceva.

Nu contează ce a fost în mintea lui Dragnea, ci această mare defecţiune în statul român, în care un întreg serviciu secret, printre puţinele neimplicate în scandaluri, e terfelit şi anulat. Nu se poate aşa ceva!", a explicat Cozmin Guşă. 

În opinia acestuia, "acesta e evenimentul gravissim - la fel cum trupa de rectori s-au apucat să îl susţină pe domnul de la învăţământ fără să crâcnească, acum o turmă de miniştri renunţă la un serviciu care are această datorie, nu faţă de persoanele lor, ci faţă de oamenii de stat din România. Serviciul apără oamenii de stat din România, nu e vina lui că au ajuns oameni de stat nişte găini. Serviciul protejează şi demnitarii străini. N-au fost niciodată probleme". 

Guşă susţine că a identificat două motive posibile ale declaraţiei lui Dragnea. "E limpede că sunt două lucruri: o groază de monitorizare a lui Dragnea, care având cabinetul său, doreşte să le dea ordine fără intermediari miniştrilor şi să nu mai fie supervizat de nimeni, ordine ilegale, cum au fost şi până acum. Al doilea motiv ţine de oamenii care îl manevrează pe Dragnea, care îl asistă şi care, prin scula numită Dragnea încearcă să îşi rezolve probleme şi duşmănii.

Nu vorbesc pentru generalul Pahonţu, pe care nu îl cunosc. E limpede că cei din spatele lui Dragnea au un interes clar în destabilizarea statului român la vârf. SPP e o structură cu reprezentare în CSAT, în contact strâns cu toţi demnitarii României, este o structură care îşi face datoria faţă de cetăţenii români, protejându-le aleşii. Ce mă intrigă e că nimeni nu s-a enervat foarte rău, de la preşedintele Iohannis în jos, îmi arată gravitatea situaţiei. Noi nu putem termina cu sintagma: "Dragnea, la psihiatru". Nici cu sintagma "turma lui Dragnea care sare după el în prăpastie". Nu vrem să asistăm, în statul român, la asemenea scene.

Nu vor scăpa de monitorizare, degeaba speră, e datoria altei instituţii să îi monitorizeze pe aceşti interpuşi, nu din cabinetul Dăncilă, ci din cabinetul Dragnea 1. Alte structuri îi monitorizează, SPP-ul îi păzeşte doar", consideră consultantul politic. 

Cine s-ar afla în spatele acestei acuzaţii aduse de Dragnea şefului SPP?

"Goana asta nebună pe care Dragnea o face...trebuie să operăm cu ideea că el nu este el. Omul ăsta nu are atâta capacitate, îl cunosc bine. Sunt nişte oameni mai şmecheri care profită de criza majoră prin care trece Dragnea, cu dosarele sale şi ale familiei sale şi care acum, pe repede-înainte, vrea să bulverseze statul român cu alte lucruri, bunăoară asta cu SPP-ul care nu mai păzeşte miniştrii, ca să îşi vadă de treabă, apropo de scăparea de la puşcărie a tuturor celor care l-au ajutat şi a unora care nu se văd.

Nu ne putem juca cu asta! În orice capitală din lume, dacă s-ar discuta acolo că un preşedinte de partid iese la TV şi vorbeşte despre un serviciu secret şi a doua zi tot guvernul se execută....ar fi radiată imediat de pe lista partenerilor cu care te poţi întâlni, pentru că în acea ţară bate vântul", crede Cozmin Guşă. 

Consultantul politic a comentat şi acuzaţiile lui Victor Ponta, care a vorbit despre "legăturile privilegiate ale lui Dragnea cu statul paralel". 

"Şi Ponta, şi Dragnea aveau relaţii privilegiate cu ceea ce numesc acum statul paralel. Ale lui Ponta erau mai vechi, aşa cum l-a deconspirat fostul preşedinte Băsescu, care a avut acces la documente. Dragnea a avut aceste relaţii într-o stare amicală. Siguranţa mea e că Dragnea a stat la masă cu oameni din acel stat paralel, asta n-ar fi o problemă, şi şi-a urmărit interesele în complicitate cu oameni din conducerea statului român. Cel mai bine ştie asta Traian Băsescu. Dragnea a lucrat cot la cot cu Băsescu împotriva PSD mult timp, inclusiv la alegerile lui Geoană, Geoană a fost furat la alegeri, inclusiv la alegerea lui Ponta în 2010, în care Băsescu l-a pus pe Ponta preşedinte, dar cu sprijinul lui Dragnea, contractele de la dezvoltare sau alte avantaje. El a fost un colaborator al acestor oameni, el ieşea cu bine din aceste situaţii, el devoalează situaţii actuale, nereale, pe baza a ce ştia el că s-ar fi întâmplat: la conducerea SRI, la conducerea SIE. Dacă oamenii din statul român puşi şi plătiţi acolo ca să ne apere de aceste derapaje nu fac nimic în zilele astea, înseamnă că sunt plătiţi degeaba şi înseamnă că le pasă mai mult de sinecura lor decât să vină cu poziţii clare, în care să acuze acest derapaj. Nu cunosc SPP, nu am avut de-a face cu ei niciodată, însă eliminarea unui serviciu, atât în plan intern cât şi în relaţionarea cu externul din ecuaţia publică, fără dovezi, pe baza unor bârfe, nici măcar fapte, îmi lasă concluzia că Dragnea e o unealtă folosită de unii mai deştepţi şi mai puternici ca el în încercarea de destabilizare a statului român", a concluzionat Cozmin Guşă, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV. 

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?