Gușă, după summitul Trump-Putin: Lumea s-a schimbat enorm. România ar trebui să fie predictibilă

Jocurile de putere la nivelul politicii mondiale s-au schimbat enorm și trebuie să ne obișnuim cu o altă imagine a lumii, afirmă Cozmin Guşă. Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, consultantul politic a enunţat strategiile lui Trump și Putin și a explicat cum fiecare şi-a atins scopurile în cadrul întâlnirii faţă în faţă pe care au avut-o luni.



”Apelul, în acest moment, este să nu fim superficiali. Am văzut câțiva comentatori publici ieri și azi care, neînțelegând ce se petrece în lume, încercau să acomodeze niște gesturi superficiale. Trebuie să vorbim despre concluzia principală - lumea s-a schimbat major, sub ochii noștri, cu neimplicarea noastră. România nu și-a jucat niciodată în ultimii doi ani acest statut de sublă frontieră a UE și a NATO”, a declarat Cozmin Gușă, subliniind că politicienii, de la vârf în jos, n-au fost preocupați în vreun fel să reprezinte ceva semnificativ în acest joc de pe scena politică mondială. 

La summitul de luni de la Helsinki, atât Donald Trump cât și Vladimir Putin au bifat ce și-au propus:

  • liderul de la Casa Albă și-a propus să bifeze o mărturie publică a președintelui Rusiei, legată de neimplicarea în alegeri, care are mare valoare în ancheta din SUA, fiind oficială;
  • Putin și-a propus să bifeze un rol de lider informal al unei lumi emergente, care grupează și lideri secundari din zone de conflict, din zone de conflict înghețat, din zone de schimbare de azimut plitic - Turcia, Iran, mai ales China, care a fost subiect ce a ținut mai mult de jumătate din discuția celor doi -, a mai precizat consultantul politic. 

Donald Trump reprezintă acum un curent profund în SUA, format din oameni din intelligence și o pornire a multor cetățeni care s-au săturat de un joc neaducător de beneficii materiale ale fostelor administrații și care-l îmbrațișează pe actualul președinte pentru strategia aducătoare de satisfacții primare precum ”America First”, spune Cozmin Gușă.

”La nivelul unui președinte al SUA, dublat de calitatea de miliardar, n-a fost foarte ușor să accepte acest rol în care Putin a fost vioara 1. Putin, cu o economie care nu produce bunăstare pentru cetățeni, reprezentantul celei mai mari țări din lume nu avea altceva de făcut decât să câștige acest rol de lider informal al unei lumi emergente”, explică Gușă.

Liderul de la Kremlin, însă, nu poate sta ”la masa greilor”, evidențiază consultantul politic.

”Acolo China, India (o preferată a admininstrației SUA actuale), UE. Trump a fost net la întâlnirea celor din NATO, punând UE într-o zonă de penumbră”, afirmă acesta.

Președinții SUA și al Rusiei au fost atenți să discute, în cadrul întâlnirii de luni, și despre potențialul nuclear, despre ”prezumata reducere într-un mod paritar”. ”Focoasele nucleare și montarea lor nu mai sunt un exercițiu aducător de mare profit”, spune Cozmin Gușă.

UE a încercat să mute în această perioadă prin importantul acord cu Japonia - care e important chiar pentru Japonia, precizează consultantul politic.

”Japonia va privi acest lucru ca pe un balon de oxigen pentru o expansiune economică în interiorul UE, unde China a făcut pași importanți. Acest deal al UE este ceva, dar nu prea mult. E evident că la nivelul UE Trump a preferat să facă un pas în spate și să-i dea posibilitatea unui avantaj de parcurs lui Putin, care visează la o dominanță economică asupra UE”.

Consultantul politic subliniază că specialiștii în intelligence discută acum despre cine va fi un mediator acceptat între superputerile economice SUA și China - Putin a făcut un pas important în fața Indiei, pe care analiștii SUA o consideră al doilea competitor important.

”La fel cum Trump a știut să exploateze mișcările din Orientul Mijlociu, revărsarea de capital din Arabia Saudită către SUA, putem vedea și anunțul despre miliardele pe care Iranul le va cheltui în beneficiul Rusiei, după ce a simțit acest rol de jucător al Rusiei. Rusia, cu resursele militare, își croiește un avantaj economic după modelul pe care administrația Trump l-a inițiat în acea parte a lumii asociată cu SUA”, explică Gușă. ”Trebuie să vorbim despre cifre. Cifre înseamnă resurse economice și populație”, a completat acesta.

Gușă: Trump încearcă să schime o lume. Trebuie să ne așteptăm la o altă imagine a lumii

”Când a criticat serviciile americane, a criticat o altă ordine internă a SUA guvernată de alții, neoconservatori, de simbolul Soros, de multinaționalele care-și croiau drum pe fel de fel de piețe. Acei generali vechi din zona de putere îl acceptă azi.

Trebuie să ne așteptăm la o altă imagine a lumii. Avem o lume multipolară în care trebuie să vedem în spatele eforturilor lui Putin și al Chinei, un binom în care China reprezintă o ofensivă macroeconomică majoră, iar Rusia - o mega-ofensivă militară și de intelligence”, afirmă Gușă. 

Enervarea din SUA este este explicabilă, susține consultantul politic, întrucât o lume din zona de putere este pe cale să apună acolo.

”Aceste petarde că trebuie să ne reorientăm - unde? Partenerul nostru strategic instituțional sunt SUA, care azi sunt conduse de Trump și altă administrație, nu avem ce inițiative să inventăm. Trebuie să ne consolidăm acest parteneriat. Trebuie să putem fi predictibili, nu doar la nivel militar, ci și la nivel economic. Predictibilitatea militară trebuie fructificată printr-o strategie de asociere economică ce să aducă bunăstare și să ridice acest nivel. Dar noi sărbătorim centenarul prin amnistie penală”, a conchis Cozmin Gușă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?