Cozmin Guşă - Rareş Bogdan, războiul declaraţiilor

 
Guşă, replică pentru Rareş Bogdan: "Eu am inventat brandul Jocuri de putere şi pe Rareş moderatorul"
Guşă, replică pentru Rareş Bogdan: "Eu am inventat brandul Jocuri de putere şi pe Rareş moderatorul"
JOCURI DE PUTERE Guşă, replică pentru Rareş Bogdan: "Eu am inventat brandul Jocuri de putere şi pe Rareş moderatorul"

Cozmin Guşă, proprietarul Realitatea TV, îi dă o replică jurnalistului Rareş Bogdan, după ce acesta a afirmat că brandul "Jocuri de putere" îi aparţine. Guşă prezintă dovada contrariului.



"Eu am inventat brandul "Jocuri de putere". Ca şi pe Rareş moderatorul", a declarat Cozmin Guşă pentru STIRIPESURSE.RO.

Proprietarul Realitatea TV prezintă şi documentul de la OSIM care atestă că "Jocuri de putere" este marcă înregistrată a televiziunii.

Exclusiv pentru cancan.ro, Cozmin Gușă și-a precizat punctul de vedere cu privire la suspendarea lui Rareș Bogdan: ”Pot să mărturisesc că aseară (n.red. – marți) am avut una dintre cele mai triste seri din ultimii 10 ani. Eu cu Rareș Bogdan suntem legați de o prietenie de 20 de ani și fiind mai tânăr decât mine, l-am ajutat și în viață, și în carieră. Nu mi-am putut închipui că poate să ajungă să derapeze chiar așa, dar, în continuare, sper să-i vină mintea la cap, să-și ceară scuze public de la colegi și să reintre în sistemul care l-a promovat și l-a consacrat!”

Rareş Bogdan a precizat, miercuri, pe Facebook că nu doreşte să plece de la Realitatea TV: "Nu am dorit și nu doresc să plec de la Realitatea TV. Nu am discutat cu nicio altă televiziune, pentru că am considerat și consider că fac parte din echipa Realitatea TV. Timp de 6 ani și jumătate am avut libertate editorială și de acțiune în Realitatea TV".

"Nu am atacat, nu atac și nu voi ataca Realitatea TV, pentru că nu doresc să se bucure dușmanii acestui post de televiziune. 

Am avut un schimb de mesaje cu domnul Cozmin Gușă la prânz, când acesta mi-a comunicat că nu voi intra astăzi și mâine pe post. I-am cerut respectuos să se gândească de două ori, pentru că acest lucru va aduce deservicii postului de televiziune și va fi un afront la adresa telespectatorilor și ascultătorilor săi. Plus un afront direct la adresa mea, care am contribuit masiv, alături de invitații mei și echipa Jocuri de Putere, ca Realitatea TV și mai ales emisiunea-fanion de la ora 21.00 să ajungă în topul talk-show-urilor din România.

I-am explicat scurt și concis: dacă nu mi se permite accesul pe post la ora 21.00 voi considera că Realitatea TV a decis despărțirea de mine și echipa mea.

Încă ceva: numele "JOCURI DE PUTERE" nu aparține Realității TV, ci mie. Le atrag atenția să nu folosească acest brand fără consimțământul meu. Eu încă sper că bunul Dumnezeu le va da gândul cel bun și îmi vor permite să realizez emisiunea la acest post, cu invitații pe care îi consider eu relevanți și care sunt iubiți de publicul „Jocuri de Putere", a mai scris Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan, realizatorul emisiunii "Jocuri de putere", difuzată de Realitatea TV, a fost suspendat miercuri şi joi de pe post, după ce cu o seară în urmă i-a cerut demisia directorului Realitatea TV, Edward Pastia. El şi-a motivat solicitarea prin faptul că Oreste Teodorescu şi Oana Stănciulescu, invitaţi periodic în cadrul programului, au fost interzişi în emisiune. Jurnalistul spune că dacă nu i se va permite accesul în platou, va considera că televiziunea s-a despărţit de el şi de echipa sa.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?