Grupul Bloomberg salvează BusinessWeek

 
Bloomberg
Bloomberg
FOTO: www.tuanvietnam.net
Agenţia americană de informaţii financiare şi generaliste Bloomberg a anunţat că va cumpăra săptămânalul BusinessWeek, la un preţ neprecizat oficial, dar estimat de site-ul BusinessWeek la o sumă cuprinsă între 2 şi 5 milioane de dolari, potrivit Les Echos.
"Achiziţia lui  BusinessWeek va aduce avantaje enorme utilizatorilor  Bloomberg", a declarat Daniel Doctoroff, preşedinte al agenţiei creată de primarul actual al New York-ului, Michael Bloomberg.

"BusinessWeek ne ajută să ne servim mai bine clienţii şi ne introduce în culoarele puterii, în intreprinderi şi guvern",a adăugat acesta, într-un comunicat. "Împreună, site-urile BusinessWeek.com şi Bloomberg.com vor avea mai mulţi vizitatori unici decât orice alt site financiar care nu este portal", a precizat preşedintele consiliului de administraţie, Peter Grauer.


În prezent, cele două site-uri atrag mai mult de 20 de milioane de vizitatori unici pe lună, potrivit  BusinessWeek. Pentru a facilita integrarea celor două redacţii,  Bloomberg a precizat că Norman Pearlstine, fost redactor-şef la Wall Street Journal şi Time, va prelua funcţia de preşedinte al BusinessWeek.

BusinessWeek, fondată în 1929, îşi revendică 4,8 milioane de cititori săptămânali în 140 de ţări,  cu ediţii locale în chineză şi indoneziană. Ca multe alte tiluri americane, săptămânalul a suferit o reducere drastică a încasărilor din publicitate şi o erodare a publicului fidel.

Bloomberg, fondată în 1981, numără 2.200 de angajaţi în redacţiile sale, distribuite în 146 de birouri din 72 de ţări.  



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?