Grindeanu, avizat pentru şefia ANCOM. PNL: "Să nu vă închideţi în sediu, cum v-aţi închis în Guvern"

 

Sorin Grindeanu a fost avizat pozitiv în comisii pentru funcţia de preşedinte ANCOM. Acesta a spus la ieşirea de la audieri, că el nu face acum parte din niciun partid politic, este apolitic, şi niciodată nu s-a simţit o unealtă, făcând referire la spusesle lui Liviu Dragnea, după ce cabinetul Grindeanu a fost demis prin moţiune de cenuzură. 

Grindeanu a mai afirmat că a avut o discuţie cu Liviu Dragnea despre propunerea sa pentru şefia ANCOM şi a menţionat că în prezent este exclus din PSD, dar are o relaţie foarte bună cu Liviu Dragnea şi Mihai Tudose. În timpul audierilor, fostul ministru a spus că ANCOM trebuie să revină la normalitate.

Cum a decurs şedinţa

Încă din debutul şedinţei, preşedintele comisiei economice a Senatului, liberalul Daniel Zamfir, i-a reproşat lui Sorin Grindeanu că nu este potrivit pentru a conduce ANCOM, amintindu-i de acuzaţiile aduse de social-democraţi atunci când l-au dat jos de la şefia Guvernului.

”Nu se poate ca preşedintele ANCOM să fie manevrat de forţe obscure”, a spus Zamfir, precizând că nu face decât să citeze ceea ce membrii PSD au spus despre Grindeanu.

”Nu are de ce să-mi fie ruşine”, a replicat fostul prim-ministru, precizând că în prezent el nu mai este membru de partid după ce a fost exclus de PSD.

Contrele dintre Sorin Grindeanu şi parlamentarii liberali au durat pe tot parcursul audierilor. Senatorul PNL Florin Cîţu i-a amintit fostului premier că, după demiterea din funcţia de şef al Guvernului şi după excluderea din PSD, a declarat că va rămâne pesedist pe viaţă.

”Am spus că principala mea dorinţă e să rămân în PSD, dar eu în acest moment sunt exclus. Dacă cumva voi deveni preşedintele ANCOM, contestaţia mea la excludere (din PSD - n. red.) nu mai are rost. Eu în acest moment sunt apolitic”, a replicat Grindeanu.

”Aţi spus public că v-a lipsit pupincurismul pentru a rămâne în funcţie. E o întrebare retorică, pentru că azi sunteţi aici pus tot de PSD”, a mai spus Florin Cîţu.

”L-aş completa pe domnul Cîţu: acea declaraţie cu pupincurismul a venit după ce vi s-a propus, înţeleg o funcţie, aceea de preşedinte al ASF. Aţi refuzat-o pe aia de la ASF”, a spus şi senatorul PNL Daniel Zamfir. ”Am refuzat-o pentru că nu sunt finanţist. Eu am terminat informatica, am fost şi ministrul Comunicaţiilor şi ăsta este domeniul în care mi-am făcut şcoala”, a replicat Grindeanu.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?