Greşeala pe care o fac enoriaşii atunci când aprind lumânări în biserică

 

Este percepută greşit în prezent semnificaţia aprinderii unei lumânări. Se zice că Dumnezeu nu se uită la mâini pline, ci la mâini curate. Este o realitate neluată în seamă de unii credincioşi, potrivit ortodox.md.

Prima condiţie este în acest sens rugăciunea. Nu se ia azi în consideraţie că dacă flacăra naturală este atât de importantă, atunci cu atât mai mult flacăra minţii este benefică şi strict necesară, ca factor de progres, civilizaţie, cultură şi spiritualitate. Dimpotrivă, întunericul material şi spiritual este aducător de moarte, pustietate, tristeţe şi nerodire.

Lumânarea care se aprinde în biserică de către un credincios are un caracter de jertfă. Lumânările sunt închinate ca prinos lui Dumnezeu, din munca sau agoniseala credincioşilor.

Cumpărarea lor şi dăruirea la altar înseamnă un act de jertfă, adică de a rupe din ceea ce este al tău, subţiind egoismul şi dezvoltând virtutea milosteniei.

Din alt punct de vedere, această jertfă constituie împlinirea unei necesităţi sufleteşti a credinciosului, de face ceva pentru Dumnezeu şi Biserică.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?