Gorghiu: Ponta blochează alegerile la CJ Cluj de teama că le va pierde

 
Gorghiu: Ponta blochează alegerile la CJ Cluj de teama că le va pierde
Gorghiu: Ponta blochează alegerile la CJ Cluj de teama că le va pierde
FOTO: www.nineoclock.ro

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că PSD, în mod constant şi sistematic, nu respectă hotărârile instanţelor. Gorghiu cere Guvernului şi premierului Victor Ponta să organizeze alegeri locale parţiale, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, susţinând că primul-ministru blochează organizarea acestora pentru că le va pierde, informează Mediafax.

"Îi amintesc lui Ponta că în Cluj Curtea de Apel a dispus, printr-o hotărâre, obligativitatea organizării alegerilor pentru preşedintele Consiliului Judeţean. Bunul simţ politic îl va împiedica să pună în aplicare decizia. PSD, în mod constant şi sistematic, nu respectă hotărârile instanţelor, sunt multe decizii ale instanţelor pe care Guvernul Ponta nu le respectă. Cer Guvernului şi lui Ponta să aibă discernământul necesar să organizeze alegeri parţiale, să se respecte dreptul fundamental al alegătorilor de a-şi exercita votul", a spus Gorghiu.

Potrivit acesteia, premierul "blochează" organizarea alegerilor parţiale nu pentru că nu ar avea bani, ci pentru că le-ar pierde.


Funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a rămas vacantă, în 6 octombrie 2014, când prefectul judeţului, Gheorghe Ioan Vuşcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.

Horea Uioreanu a fost arestat preventiv, în 29 mai 2014, alături de oamenii de afaceri Vasile Pogăcean şi Ioan Bene, pentru fapte de corupţie, iar, în 23 iunie 2014, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi complicitate la spălare de bani.

PNL Cluj a intentat proces Guvernului pentru că nu a organizat alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, câştigându-l la Curtea de Apel Cluj, însă sentinţa nu este definitivă.

La proces, Executivul a trimis doar o întâmpinare în care arăta că, la Cluj, nu au fost organizate alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, pentru a nu irosi "nejustificat bani de la bugetul de stat".

Mai multe pe Mediafax.

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?