Gigi Becali: "Ioan şi Victor Becali s-au predat autorităţilor. Nu vor sta mult în închisoare"

Gigi Becali
Gigi Becali

Ioan Becali a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 4 luni închisoare, iar fratele său Victor Becali a primit 5 ani şi 8 luni închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzaţi că au mituit-o pe fosta judecătoare Geanina Terceanu. În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost achitat.



Gigi Becali, vărul celor doi fraţi Becali, a afirmat că Ioan şi Victor nu vor sta mult după gratii.

"Eu m-am întâlnit cu ei, ei se duc acum fac 2 luni, nici 2 luni, apoi vor cere eliberarea condiţionată. Giovani era plecat la Constanţa şi când a auzit, în drum, s-a prezentat la prima secţie de poliţie, cred că la Poarta Albă sau la Slobozia. Victor s-a prezentat la Rahova. Ei puşcăria au executat-o, au făcut fracţia de două treimi.

Victor a făcut 4 ani de închisoare, voi ştiţi ce înseamnă? E dezastru. Pedeapsa a fost că n-a vrut să zică judecătorul: "Uite, au dat mită judecătorului, au scăpat". Victor a făcut aproape 5 ani, ce să-i mai facă lui Victor? Pentru imaginea publică s-a dat pedeapsa", a spus patronul FCSB.

Apoi, Gigi Becali a explicat de ce Cristi Borcea a fost achitat în acest dosar.

"Ce să-i facă lui Borcea?A spus că i-a dat 10.000 de euro că era frumoasă. A fost cuvântul ei. Nu era niciun martor. Normal că judecătorii s-au supărat: "Cum, tu, judecătoare, te duci acasă la infractor?". Şi i-a dat pedeapsă. N-au existat probe. A fost cuvântul ei contra cuvântului lui. Nu era nicio probă că a fost la el acasă. A zis că a găsit 10.000 de euro în poşetă. Nici ea nu mai ştia. Eu am făcut puşcărie. Nu zic că e uşor. Dacă cineva îmi spune: "Mai faci 5 luni", eu zic: "Bine, mă, când?". E greu fără mamă, fără copii, fără soţie. E mai greu când e prima puşcărie, apoi te obişnuieşti... E mai rău că nu-ţi dă drumul acasă", a mai spus Gigi Becali.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?