Ghiță, atac dur la Coldea: ,,Mi-au cerut să-l denunț pe Ponta''

Victor Ponta si Sebi Ghiță

Sebastian Ghiţă continuă seria dezvăluirilor, într-un nou episod al interviului de la Belgrad! Potrivit fostului deputat, în 2015, Florian Coldea i-ar fi cerut să îl denunţe pe Victor Ponta pentru a scăpa de problemele cu legea. Cu toate acestea, Ghiță susține că a refuzat, din prietenie pentru fostul premier. 



”Nefiind chiar naiv, în Comisie, lui Coldea, altora, le-am spus: mă, nu e în regulă ce se întâmplă acolo. Oamenii ăia falsifică probe, presează oamenii și a ieșit și un mic conflict, cu reproșuri, cu presiuni, să-și dea Ponta demisia, să se ducă să se înțeleagă cu Iohannis și eu i-am spus: domnul Coldea, dacă tu crezi că ne-au crescut copiii împreună și ai mei, și ai tăi și ai lui Ponta și tu crezi că ești vreun mare jucător sau la nivelul ăsta îmi spui toarnă-l pe Ponta, că tu scapi și te pui bine cu președintele și înțelege, te înșeli amarnic, înseamnă că nu mă cunoști deloc. Tu poți să-mi ceri mie multe lucruri și poate că am făcut de-a lungul vieții multe lucruri, dar sigur nu poți să-mi ceri să mă duc acasă, să mă uit la băieții mei, care au stat bot în bot cu Irina lui Ponta, timp de 8 ani și eu să îi torn tatăl.  Asta nu mai fac și pentru ce? Pentru o joacă politică, ce lume nu vă mai ajunge, ce bani, ce afaceri merită ca să mă omor eu pe mine ca om?”, susține Sebastian Ghiță, în interviul acordat lui Ion Cristoiu.

Ponta către Coldea: ,,Ești cel mai tare la arestări, dar mai lasă-ne în pace''

Sebastian Ghiță a relatat, în interviul pe care i l-a acordat lui Ion Cristoiu, o discuție dintre Victor Ponta și Florian Coldea. Fostul premier îi cerea prim-adjunctului SRI să nu se mai implice în politică. Ghiță spune că așa a început conflictul dintre cei doi.

”Uneori, Ponta îi spunea lui Coldea: ”Uite, acceptă și faptul că ești cel mai tare la arestări, la spioni, la tot ce vrei tu, dar nu le ai atât de bine cu politica! Mai lasă-ne și pe noi. Și noi, ăștia de la partide, trebuie să concurăm și noi, nu mai face țintar cu noi, mai lasă-ne în pace!” De unde și conflictele dintre Ponta și Coldea. Coldea are multe calități, dar nu e cel mai abil aranjor.”, a spus Sebastian Ghiță.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?