Gh. Flutur: Partenerii de guvernare ştiau că cele 5 miliarde de euro de la FMI s-au dus la BNR

 
Foto: newsbucovina.ro
Foto: newsbucovina.ro
Gheorghe Flutur a declarat la finalul şedinţei de astăzi că premierul a cerut Coaliţiei să respecte Parteneriatul pentru România. De asemenea, Flutur a mai spus că membrii PSD cunoşteau faptul că banii primiţi de la FMI au fost direcţionaţi către Banca Naţională a României.

"Pogea ne-a informat că azi au intrat primii bani de la Comisia Europeană, aproape 1,5 miliarde euro", a declarat Gheorghe Flutur la finalul şedinţei Coaliţiei.

În legătură cu modul în care au fost cheltuiţi banii de la FMI, Flutur a precizat că cei 5 miliarde de euro au mers la BNR, "după cum ştiau şi partenerii din Coaliţie", ironizându-i pe cei de la PSD că au ieşit la rampă cu o întrebare la care se cunoaşte răspunsul, pentru că partidul este deja în campanie electorală.

"Este vorba despre transferul banilor la BNR pentru consolidare rezervelor şi acest lucru se ştie şi de partenerii noştri. Probabil că trebuie o mai bună comunicare în PSD, pentru că un purtător de cuvânt care iese duminica să întrebe poate că ar fi mai bine să-şi întrebe miniştrii din Cabinet. Eu cred că s-a început prea devreme campania electorală", a spus Flutur.

"Premierul a cerut membrilor Coaliţiei asumarea împreună a Parteneriatului pentru România. Aici cele două mari capitole: realizarea reformelor structurale şi asigurarea stabilităţii economice. Pentru acestea s-a propus un calendar de acţiuni pentru perioada următoare care să fie urmărite atât în Coaliţie cât şi în Guvern", a mai declarat Gheorghe Flutur.

Printre aceste activităţi (din Parteneriatul pentru România - n. red.) Gheorghe Flutur a amintit reforma în domeniul învăţământului şi pachetul de legi pentru învăţământ, legile privind descentralizarea, salarizarea unică, reforma şi restructurarea agenţiilor guvernamentale,neimpozitarea profitului reinvestit şi problema deficitului bugetar.

În şedinţa Coaliţiei s-a mai discutat şi despre proiectul de lege privind alegerile prezidentiale.S-a constituit o comisie care să elaboreze acest proiect de lege. Din partea PD-L au fost desemnaţi Vasile Blaga şi Mircea Toader, iar din partea PSD, Dan Nica şi Viorel Hrebenciuc.

PSD i-a cerut duminică ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, să prezinte în şedinţa Coaliţiei de astăzi, rezultatul discuţiilor cu delegaţia de evaluare a FMI. Social-democraţii au solicitat totodată o raportare cu privire la utilizarea primei tranşe din împrumutul contractat de la FMI, în valoare de 5 miliarde de euro.  

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?