Problema lui George Soros este Europa, scrie Lelia Munteanu. "Poartă doliu nu după un fiu sau un frate, ci după Europa. Şi dacă există vreun lucru pentru care rămâne de neconsolat, acela e că-i doar George Soros şi nu unul dintre acei filosofi cehi sau vienezi pe care îi admiră din tinereţe şi cărora o parte din el ar visa să le fie epigon":
"Implacabilul George Soros, speculatorul incorigibil, virtuozul fondurilor de investiţii de tip hedge funds, trader-ul fără scrupule care, cu 20 de ani în urmă, a fost cât pe ce, la o lovitură de Bursă, să pună la pământ lira sterlină şi, mai departe, sistemul monetar internaţional. Nici el (ca alţi doi magnaţi e origine evreiască, Henry Kravis şi Bary Diller, pe care BHL i-a vizitat, n.m.) nu regretă nimic. Nici el nu critică soft-ul de bază al tycoon-ului american, adică ideea conform căreia banul s-a născut bun şi pretutindeni se află în lanţuri (parafrază la celebra zicere a lui Rousseau despre om, n.m.). Cu o rezervă, totuşi, care face din cazul lui o variantă interesantă. Stilul său. Înfăţişarea sa. Acest aer hirsut, care aminteşte de Elias Canetti. Acest aspect un pic şleampăt al costumului, gen profesor universitar. Accentul. Acest groaznic accent maghiar, care este, în el, ca semnul rezistenţei la americanitate. Şi apoi acest mod - în timpul dejunului pe care îl luăm într-o sufragerie mai degrabă modestă, alăturată biroului său - de a nu vorbi despre închisori, fascismul care vine, investiţii civice, democraţie, societate deschisă, Karl Popper, acest mod de a-şi menţiona propriile cărţi popperiene de parcă ar fi fost citite de toată lumea şi dezamăgirea sa când înţelege că, dacă mă aflu aici, este mai puţin pentru filosoful de ocazie, cât pentru miliardarul sclipitor şi paradoxal. Pe de o parte, hiper-tycoon-ul care, când îl întreb dacă nu are mustrări de conştiinţă uneori pentru aceste averi atât de curios câştigate, nu e departe de a-mi spune că a ataca o monedă, a speria establishment-urile bancare, a le oblige să reacţioneze şi să inventeze nu e o crimă, ci un serviciu făcut societăţii, un gest revoluţionar, o datorie. Dar de cealaltă parte, şi fără ca una să pară, în cugetul său, câtuşi de puţin în contradicţie cu cealaltă, nostalgia valorilor, a grijilor europene – şi o nostalgie care îl mână, într-o aceeaşi şi unică mişcare, să readucă în Europa (îndeosebi cea de Est) banii câştigaţi în America şi să importe în America (îndeosebi democrată) ceea ce i-a rămas din memoria europeană. Fiindcă problema sa, da, este Europa, Poartă doliu nu după un fiu sau un frate, ci după Europa. Şi dacă există vreun lucru pentru care rămâne de neconsolat, acela e că-i doar George Soros şi nu unul dintre acei filosofi cehi sau vienezi pe care îi admiră din tinereţe şi cărora o parte din el ar visa să le fie epigon. Omenos, prea omenos. O altă întruchipare a unui sistem care, pentru o jumătate a planetei, este o imagine a neomenosului şi această parte, mişcătoare, patetică, de omenie. Cel mai straniu dintre cei trei (Kravis, Diller, Soros, n.m.)? Cel mai romanesc? Sau cel mai smintit?".
