Gazprom acuză Kievul că "fură" 35 de milioane de metri cubi pe zi din gazul rus destinat Europei

 
Foto: www.prezentonline.ro
Foto: www.prezentonline.ro
Vicepreşedintele companiei ruse Gazprom, Aleksandr Medvedev, aflat la Praga, i-a acuzat pe ucraineni că fură 35 de milioane de metri cubi pe zi din gazul rus destinat Europei şi a spus că, în plus faţă de datoriile pe care le au în prezent, trebuie să plătească şi pentru ceea ce au sustras.
"Dacă facem totalul gazului prelevat din conducta pentru export şi a celui existent în depozitele subterane, totalul gazului sustrat de Naftogaz depăşeşte 35 de milioane de metri cubi pe zi", a declarat Medvedev într-o conferinţă de presă susţinută la Praga, potrivit AFP.

"Tot gazul care a fost luat ilegal va trebui plătit" în plus faţă de ceea ce trebuie să plătească deja ucrainenii, a adăugat oficialul Gazprom.


Compania pe care o repezintă a decis la 1 ianuarie sistarea gazului destinat Ucrainei, dar continuă livrările către Europa, 80% dintre acestea tranzitând însă teritoriul ucrainean.

Pe de altă parte, Naftogaz a afirmat vineri că ruşii nu livrează cantităţile prevăzute pentru clienţii europeni.

Medvedev a anunţat şi că intenţionează să discute cu reprezentanţii preşedinţiei cehe a Uniunii Europene, pentru a le oferi o "imagine completă a ceea ce se întâmplă". El i-a acuzat pe ucraineni că "manipulează opinia publică".

"Nu vrem să intervenim în bucătăria UE, dar dacă organizaţia vrea să obţină securitate energetică, este cel mai bun moment pentru a implementa acest mecanism", a adăugat Medvedev. "Noi nu facem parte din Organizaţia Mondială a Comerţului şi nu am ratificat Carta energetică (...), dar facem apel către conducerea europeană să folosească acest instrument pentru a influenţa Ucraina", a adăugat el.

După o reuniune cu vicepremierul ceh Alexandre Vondra, Medvedev a mers la Berlin, unde a participat la o conferinţă de presă în cursul după-amiezii, după care va merge la Paris, unde se va întâlni luni cu ministrul economiei, Christine Lagarde, potrivit purtătorului său de cuvânt. Medvedev va merge şi la Londra, Viena, Milano, Roma şi, "poate, la Bruxelles".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?