
Liviu Dragnea discută chiar la acestă oră cu președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu. La discuții au participat şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, dar şi președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Leonard Badea.
Curtea Constituțională e așteptată să se pronunțe astăzi asupra noului Cod de procedura penală. O lege care, acuză opoziția, i-ar permite lui Liviu Dragnea să șteargă condamnarea din dosarul Referendumului.
Magistraţii CCR au amânat pe vineri dezbaterile pe acest subiect, după ce joi nu au reuşit să ajungă la o concluzie: volumul de muncă e foarte mare, iar miza e una uriaşă.
Dacă prin modificările la Codul Penal, votate deocamdată doar de Senat, intenţia Parlamentului este de a favoriza faptele comise de demnitari şi funcţionari publici, modificările aduse Codului de Procedură Penală, votate de ambele Camere şi semnificativ mai favorabile făptuitorilor, sunt de natură să încurajeze absolut toate infracţiunile din Codul Penal.
Tot astăzi, președintele Klaus Iohannis trebuie sa promulge legea privind statutul magistraților. Imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial, PSD a promis că o va modifica prin ordonanță de urgență.
- VIDEO | Vlad Chiricheș, titular la Napoli după 5 luni! Reacția fotbalistului după meci
- Relațiile comerciale dintre UE şi SUA, decise la București
- Avertisment devastator din SUA pentru cei care folosesc Huawei
- Viorica Dăncilă, întâlnire cu emisarul Angelei Merkel
Citește și...
Ordonanţă de Urgenţă pentru Legile Justiţiei!
Dacă pe legile justiției și codurile penale, Dragnea și Tăriceanu se înțeleg aproape perfect, sunt alte subiecte care îi despart pe cei doi.
Legea offshore a intrat în prelungiri, iar ALDE a solicitat reluare a zero a discuțiilor, cu invitarea la discuții a companiilor energetice.
Subiecte pe aceeași temă
Citeşte totul despre: Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea
Adaugă părerea ta